Întreaga familie Hagi, alături de Gică Popescu şi soţia lui au mers joi seara la teatru. Fiica lui Gheorghe Hagi a urcat, din nou, pe scenă
Fiica lui Gheorghe Hagi a fost personajul principal într-o piesă de teatru cu subiect istoric. Kira a interpretat-o pe controversata Martha Bibescu, într-o piesă intitulată "Martha. Povestea romanţată a unei prinţese". Puştoaica din urmă cu doar câţiva ani din "Bucureşti. Te iubesc", a uimit pe scenă cu maturitatea, curajul şi interpretarea deosebită.
Gheorghe Hagi, alături de Ianis, de soţie şi de Gică Popescu au fost în sala de spectacole de colegiului Sf. Sava şi au fost cu toţii profund impresionaţi de Kira.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
"Sunt fericit că munceşte. S-a întors acasă. A venit să muncească şi mă bucur că a ajuns aici să joace un rol important. Cred că e o seară de început frumoasă pentru ea", a declarat Hagi la finalul piesei.
"A crescut acum, şi-a luat rolul în mână, îi doresc tot binele din lume. E talentată, stiu cât munceşte zi de zi, câte nopţi nedormite are şi mă bucur foarte mult. Întrebat dacă sora lui e diferită pe scenă faţă de viaţa de zi cu zi, Iania a răspuns: Normal. Depinde de ce rol are. Cred că l-a intrepretat foarte bine. Specialiştii să-si dea cu părerea. Ca simplu suporter al ei, un fan înfocat, cred că a fost foarte bine. Mi-a plăcut", a spus Ianis Hagi.
"Teatrul e sufletul meu, iar filmul e ambiţia mea", e declaraţia Kirei de la finalul piesei. A studiat trei ani la Acdemia de Teatru şi Film din LA. În 2017 a fost premiată în Los Angeles pentru scurtmetrajul "Fragile", proiectul ei de licenţă. A jucat în 2017 în filmul "Între chin şi amin", o peliculă despre aşa numitul experiment Piteşti.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: kira hagi, ianis hagi, gheorghe hagi, teatru., artha bibescu