You are here:

VIDEO | Hagi, surprins total de victoria echipei sale cu Dinamo: "Nu mă aşteptam la un asemenea joc". Ce spune despre incidentele din timpul meciului

VIDEO | Hagi, surprins total de victoria echipei sale cu Dinamo: "Nu mă aşteptam la un asemenea joc". Ce spune despre incidentele din timpul meciului

Farul Constanța

Comentarii

Gheorghe Hagi este un antrenor fericit. Nu doar că a câştigat Supercupa împotriva campioanei României, dar în prima etapă echipa sa a umilit Dinamo, scor 5-0, dar nici el nu se aştepta la aşa ceva.

"M-au surprins total, cum au interpretat. A fost o analiză bine făcută, ştiam că e o echipă puternică pe mijloc şi am ştiut să îi atacăm pe flancuri. Sincer să fiu îmi era teamă, mi-a arătat cu CFR-ul că e bună, anul trecut în play-off mi-au arătat că stau bine. Nu mă aşteptam la un asemenea joc, avem un lot omogen, cred că Viitorul arată că are omogenitate faţă de altă echipe", a spus "regele" la flash interviul de după meci. 

Hagi nu este însă surprins de evoluţia lui Iancu, care a fost declarat cel mai bun om al meciului: "Ştiam că o să fie foarte bun, Iancu e aşezat acum, e liniştit". Totodată, manager-ul de la Viitorul avertizează că mai are şi alte surprize: "Pe cei noi nu îi vedeţi, dar o să apară în timp".

Cât despre incidentele care au oprit partida timp de 24 de minute, Hagi a fost succint: "Cred că în România trebuie să vorbim despre lucrurile frumoase".

Afla mai multe despre: gica hagidinamoviitorul 

viewscnt
Articole similare