Coincidenţă incredibilă, sâmbătă, la antrenamentul oficial al FCSB-ului pentru Marele Derby de duminică seară. În timp ce jucătorii lui Nicolae Dică se pregăteau, au început să se audă fanii marii rivale Dinamo.
Odată cu antrenamentul roş-albaştrilor, la baza de pregătire din Berceni a vicecampioanei s-a desfăşurat şi un meci de juniori între FCSB şi Dinamo, iar fanii "câinilor" au dominat, ca de obicei, fundalul sonor. Jucătorii FCSB-ului au început să râdă, cel mai amuzat fiind golgheterul Harlem Gnohere. Atacantul francez a aplaudat pe ritmurile galeriei, aşa cum o făcea atunci când evolua în "Ştefan cel Mare".
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Meciul dintre Dinamo şi FCSB se va juca duminică, de la 21:00, în cadrul etapei a 15-a din Liga 1. Partida va putea fi urmărită în direct la Telekom Sport 1, iar cele mai importante faze se vor regăsi şi pe site-ul telekomsport.ro.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.