You are here:

VIDEO | Kristiansand - CSM Bucureşti 27-29. Neagu şi Lekic aduc prima victorie din era Djukic

VIDEO | Kristiansand - CSM Bucureşti  27-29. Neagu şi Lekic aduc prima victorie din era Djukic

Handbal

Comentarii

Campioana României la handbal feminin, CSM Bucureşti, a învins sâmbătă, în deplasare, formaţia norvegiană Vipers Kristiansand, cu scorul de 29-27 (14-14), în a treia partidă din grupa D a Ligii Campionilor. Victoria s-a consemnat la debutul antrenorului Dragan Djukici pe banca CSM, după demiterea suedezului Magnus Johansson.

Pentru CSM au marcat Lekici 9 goluri, Neagu 7, Lazovici 4, Mehmedovici 3, Radicevici 2, Cvijici 2, Curea 1, Kurtovici 1, iar de la gazde s-au remarcat Sulland 8, Aune 5 reuşite.

Dragan Djukici, care a mai pregătit în România echipa masculină HC Odorhei, antrenează pentru prima dată în carieră o formaţie feminină.

Pentru campioana României este a doua victorie în grupa D, după 36-31 cu FTC Budapesta, la care se adaugă şi eşecul cu SG BBM Bietigheim, scor 28-30.

Cealaltă partidă din grupa D se va juca duminică între SG BBM Bietigheim şi FTC Budapesta.

După trei etape, CSM este lider temporar, cu 4 puncte, iar Vipers are un punct (locul 4).

Programul CSM Bucureşti în grupa D este următorul: CSM Bucureşti – Vipers (4 noiembrie), FTC Budapesta – CSM Bucureşti (11 noiembrie), CSM Bucureşti – SG BBM (18 noiembrie).

Primele trei clasate din fiecare din cele patru grupe preliminare se vor califica în grupele principale, care vor include câte şase echipe (trei din grupele A şi B în grupa 1 şi tot trei din grupele C şi D în grupa 2). În această fază se va lupta pentru sferturile de finală, în care vor ajunge primele patru clasate în grupele principale, şi care vor evolua pentru calificarea la Turneul Final Four.

Meciurile din grupele principale vor avea loc între 25 ianuarie – 10 martie 2019, cele eliminatorii din sferturi în 5-7 aprilie (turul) şi 12-14 aprilie 2019 (returul), iar Turneul Final Four va avea loc, din nou, la Budapesta, în 11-12 mai 2019.

Actuala deţinătoare a Ligii Campionilor este Gyor ETO.

LIVE » KRISTIANSAND - CSM BUCUREŞTI 27-29

Final de meci. Victorie pentru CSM Bucureşti în deplasare, la două goluri diferenţă

59' - Din nou Lekic!!!! 27-29 după reuşita sârboaicei. CSM scapă în câştigătoare!

59' - TIME - OUT solicitat de Djukic. CSM conduce cu 1 minut înainte de final cu 28-27 şi are atacul

58' - Andrea Lekic marchează! CSM iese din corzi şi are acum două goluri avans: 26-28

56' - Cristina Neagu aruncă de pe picioare, dar Lunde intervine excelent. CSM mai are un singur gol avantaj

55' - Mehmedovic marchează după pasa fantastică a lui Neagu. 25-27

54' -Kristiansand se apropie la un gol. 25-26

50' - Din nou moment de derută. Gazdele marchează de două ori consecutiv şi se apropie: 23-25. Dukic se enervează 

49' - Radicevic o lobează elegant pe Lunde. CSM conduce cu 4 goluri în acest moment. Radicevic are două reuşite din două tentative. Un plus important adus în extremă de fosta jucătoare de la Gyor

45' - Lekic marchează cu mult noroc. Lunde scapă mingea în poartă. CSM are din nou avans de trei goluri. 24-21

44' - Gazdele recuperează două goluri. Djukic cere TIME-OUT la scorul de 21-23

43' - Mult mai solidă în acest moment echipa bucureşteană. E nevoie totuşi de mai multă atenţie la finalizare. Lazovic marchează al patrulea său gol. CSM conduce cu 23-19

40' - Mehmedovic face spectacol. CSM are patru goluri diferenţă 16-20

39' - TIME - OUT solicitat de Kristiansand

38' - Mehmedovici înscrie din extrema stângă, apoi Radicevici marchează în poarta goală. CSM conduce ostilităţile în acest moment

35' - Lekic o duce pe CSM la două goluri avantaj. Prestaţia fostei jucătoare de la Vardar şi Gyor ajută CSM-ul: 15-17

32' - Gol CSM în inferioritate! Lazovic marchează din extrema dreaptă. Româncele conduc acum cu 15-14

32' - Câte un atac fără gol pentru fiecare dintre cele două formaţii în debutul reprizei. CSM scapă fără gol primit în inferioritate

31' - Start în repriza secundă!

Egalitate la pauză! 14-14 după o primă repriză în care românecele au început slab. A fost nevoie de un time-out bine venit, de clasa lui Neagu şi de jocul exact al portăriţei Grubisic. Lekic a făcut de asemenea o primă repriză bună, în ciuda faptului că a fost eliminată 2 minute.

Pauză (14-14)

30' - Lekic, gol de 14-14 

27'- Neagu marchează al cincilea său gol 13-12

Topul marcatoarelor de la CSM din acest meci

26' - CSM este în inferioritate numerică. Lekic a fost eliminată 2 minute. Gazdele au egalat 12-12

25' - Dragana Cvijic marchează al doilea său gol în meci. CSM conduce cu 12-11

24' - Tigroaicele trec pentru prima dată în avantaj! Iulia Curea marchează superb peste portarul Lunde. 

23' - TIME - OUT solicitat de antrenorul danezelor

22' - Grubisic e în formă mare! O nouă intervenţie salvatoare.

20'- Cristina Neagu marchează superb! 9-9

18' -Combinaţie superbă în viteză între Radicevici şi Lekic. 8-8

17' - Andrea Lekic primeşte un cartonaş galben

16' - Sulland transformă o aruncare de la 7m în faţa Paulei Rădulescu. Gazdele conduc momentan cu 8-7

13' - Prima intervenţie cu adevărat mare a lui Grubisic. Scorul este 6-6 în acest moment

11'- Un nou gol pentru CSM! Neagu reuşeşte a treia sa reuşită şi egalează. Moment bun pentru bucureştence

10' - CSM marchează de două ori, după time-out-ul solicitat de Dukic. 5-4 acum pentru daneze

7' - TIME-OUT cerut de noul antrenor al CSM-ului, Dragan Djukic. Scorul este 5-2 pentru Kristiansand

5' - Campioana Norvegiei conduce cu 4-1. Cristina Neagu a  ratat o aruncare de la 7 metri. Lekic a marcat primul gol al echipei noastre

1' - A început partida! Vipers a avut lovitura de începere. Sulland marchează deja primul gol pentru Kristiansand

Update: Invitată în cadrul emisiunii Zoom Sport cu Geanina Iacob, Narcisa Lecuşanu a comentat schimbările de la CSM Bucureşti şi numirea noului antrenor 

După două înfrângeri surprinzătoare, în campionat, cu Râmnicu Vâlcea, şi în Liga Campionilor, cu Bietigheim, CSM Bucureşti nu mai are voie să facă paşi greşiţi. Campioana României joacă, de această dată, împotriva norvegiencelor de la Kristiansand.

  • Începând din 1 octombrie, Telekom Sport 1 şi Telekom Sport se văd exclusiv prin pachetul Telekom Sport+. Acesta este inclus în grila abonaţilor L. Abonaţii M îşi pot activa extraopţiunea pentru doar 1 euro.
  • Detalii activare opţiune prin MyAccount pe www.telekom.ro/plus.

LIVE VIDEO | Kristiansand - CSM Bucureşti se joacă sâmbătă, de la ora 19.15, în direct la Telekom Sport 1

Până acum, CSM a înregistrat o victorie şi o înfrângere în primele două etape scurse din noul sezon al Ligii Campionilor. A câştigat, pe propriul teren, meciul cu Ferencvaros, scor 36-31, apoi, a cedat, săptămâna trecută, în deplasarea de la Bietigheim.

Kristianasand este o cunoştinţă veche a echipelor din România. În primăvara acestui an, norvegiencele au pierdut finala Cupei EHF, în faţa celor de la SCM Craiova. Nu rataţi duelul dintre Kristiansand şi CSM Bucureşti, sâmbătă, de la ora 19:15, în direct la Telekom Sport 1.

 

Afla mai multe despre: csm bucurestivipersliga campionilorkristiansand 

viewscnt
Articole similare