Manchester United a reuşit o victorie dramatică în Premier League, iar Chelsea a întors scorul cu Burnley pentru un succes categoric.
VIDEO | O zi în care favoritele şi-au făcut treaba în Premier League
Manchester United a câştigat dramatic în faţa lui Brentford, scor 2-1, într-un meci din etapa a opta din Premier League.
Manchester United a avut un meci dificil pe Old Trafford, echipa lui ten Hag fiind condusă de Brentford cu 1-0 până în minutele de prelungire.
Aruncat în luptă abia în minutul 87, în locul lui Sofian Amrabat, Scott McTominay a înscris de două ori (minutele 90+3 şi 90+7) aducând o victorie la care mulţi suporteri ai ”diavolilor” nu mai credeau.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Cu aceste trei puncte, Manchester United a trecut pe locul 10, cu 12 puncte.
Într-un alt meci, Chelsea a învins-o, în deplasare, scor 4-1, pe nou-promovata Burnley.
Formaţia londoneză a fost condusă la Burnley, gazdele deschizând scorul prin Wilson Odobert, în minutul 15.
Egalarea a venit abia în minutul 42, printr-un autogol al lui Ameen Al Dakhil, dar în repriza secundă londonezii au marcat de trei ori, prin Cole Palmer, Raheem Sterling şi Nicolas Jackson – din pasa lui Palmer, impunându-se astfel cu 4-1.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
În clasament, Chelsea este pe locul 11, cu 11 puncte.
Bournemouth a pierdut cu 0-3 la Liverpool, cu Everton şi este pe locul 19, cu 3 puncte. Portarul român Andrei Radu a fost rezervă.
Tottenham Hotspur a câştigat şi ea cu Luton Town, scor 1-0, şi a devenit lider provizoriu în Premier League.
La finalul unei prime reprize fără gol marcat, Tottenham a rămas în zece oameni, după eliminarea lui Yves Bissouma, în minutul 45+4, care a primit al doilea cartonaş galben.
În minutul 52, Micky van de Ven a înscris din careu, după o pasă a lui James Maddison, şi Tottenham s-a impus cu 1-0 în disputa cu Luton Town. Tottenham are 20 de puncte şi este lider provizoriu în clasament.
Rezultatele înregistrate sâmbătă, în meciurile din etapa a opta în Premier League:
- Luton Town – Tottenham 0-1 (van de Ven 52)
- Burnley – Chelsea 1-4 (Odobert 15 / Al Dakhil 42 autogol, Palmer 50, Sterling 65, N. Jackson 74)
- Everton – Bournemouth 3-0 (Garner 8, Harrison, 37, Doucoure 60)
- Fulham – Sheffield United 3-1 (De Cordova-Reid 53, Foderingham 76 autogol, Willian 90+2)
- Manchester United – Brentford 2-1 (McTominay 90+3, 90+7 / M. Jensen 26 )
Afla mai multe despre: premier league, manchester united, chelsea, tottenham