You are here:

VIDEO | Marica şi-a mitraliat jucătorii după primul eşec în campionat: "Aşa atitudine nu am mai văzut"

VIDEO | Marica şi-a mitraliat jucătorii după primul eşec în campionat: "Aşa atitudine nu am mai văzut"

Farul

Comentarii

Finanţatorul constănţenilor a fost extrem de dezamăgit după ce Farul a pierdut la Chiajna în etapa a treia a ligii secunde, deşi a jucat mai bine de o oră în superioritate numerică.

Ciprian Marica nu a digerat deloc înfrângerea, venită după două meciuri în care rechinii au obţinut 4 puncte, împotriva Rapidului şi Dunării Călăraşi. 
 
"Am văzut o echipă a Concordiei care a suferit, care şi-a dat sufletul pe teren, iar de cealaltă parte am văzut jucători indolenţi, care au intrat pe teren pe vârfuri, ca şli cum jocul ar fi fost deja câştigat. Cu o astfel de atitudine era clar că nu poţi câştiga. În repriza a doua, jucând în 11, nu ne-am creat nici o ocazie. Până acum credeam că echipa mea are potenţial şi că ne putem bate acolo, sus. După această înfrângere şi această atitudine nu vom putea să ţinem pasul, să ţinem ritmul. Rămâne la latitudinea antrenorului să îi facă pe băieţi să înţeleagă că aşa nu se poate. Aşa o atitudine dezastruoasă nu am mai văzut" a fost supărarea fostului internaţional. 
 

Afla mai multe despre: farulmaricaconcordia chiajnaînfrângere 

viewscnt
Articole similare