You are here:

VIDEO | Mărturia lui Maxim despre ziua care i-a schimbat viaţa: "Nu realizam ce mi se întâmplă. Nu am scos un cuvânt în vestiar"

VIDEO | Mărturia lui Maxim despre ziua care i-a schimbat viaţa: "Nu realizam ce mi se întâmplă. Nu am scos un cuvânt în vestiar"

Stranieri

Comentarii

Alexandru Maxim, mijlocaşul echipei FSV Mainz şi al naţionalei României, a acordat un interviu în exclusivitate pentru Telekom Sport, în care a vorbit despre perioada petrecută de el în Germania.

Aproape şase ani au trecut de la transferul lui Alexandru Maxim în Bundesliga, dar mijlocaşul român îşi aminteşte în cel mai mic detaliu cum a fost primul contact cu fotbalul german. A ajuns în 2013 la VFB Stuttgart, echipă care le-a plătit 1.5 de milioane celor de la Pandurii în schimbul mijlocaşului.
 
"Mi-aduc aminte că eram în cantonament cu echipa naţională în Marbella, erau ultimele zile de transfer, 29-30 ianuarie, nu prea mai aveam speranţe că voi pleca în perioada aceea de transferuri, deşi îmi doream foarte mult. Am primit un telefon de la agentul meu şi mi-a spus că a doua zi dimineaţă urmează să plec în Germania, pentru a face vizita medicală şi a semna cu cei de la Stuttgart.
 
S-a petrecut totul extrem de repede. Acum eram în cantonament, eram în cameră cu Gicu Grozav, discutam despre cu totul şi cu totul alte lucruri, şi am primit un telefon. Mi-a trebuit ceva timp să realizez ce se întâmplă. Nu ştiu decât că a doua zi eram în avion. După ce am primit telefonul am fost să vorbesc cu domnul Piţurcă, să-i cer şi dânsului sfatul şi ştiu că a doua zi dimineaţă eram în avion spre Germania, iar seara, târziu, în ultima zi de transferuri, am semnat contractul.
 
Am avut nevoie de o săptămână, două să realizez unde sunt, ceea ce se întâmplă. Nu cred că am vorbit cu cineva prima săptămână, deşi toţi erau foarte deschişi, comunicativi. Eram cu totul şi cu totul în altă lume şi încercam să mă adaptez", a povestiti Maxim la Telekom Sport.
 
Patru ani şi jumătate a petrecut Maxim la Stuttgart, perioadă în care a bifat peste 130 de meciuri pentru echipa şvabilor. Şi-a trecut 17 goluri în palmares şi 35 de assisturi. A avut însă mult de tras până să îşi câştige un loc de titular.
 
"Din punct de vedere fizic mi-a fost foarte greu la început, pentru că nivelul antrenamentelor, ritmul, era cu totul şi cu totul altul faţă de ce era în România în perioada respectivă. Am realizat ce înseamnă fotbalul cu adevărat.
 
Eşti mulţumit de cât ai jucat la Stuttgart? Nu pot să spun că sunt mulţumit. Mereu e loc şi de mai bine. Sunt fericit şi bucuros că am reuşit să joc aproape 5 sezoane la un club atât de mare în Germania.
 
Am avut în perioada respectivă, dacă nu mă înşel, 13 antrenori, 4 directori sportivi, nu a fost o perioadă atât de simplă pentru mine, pentru club în special. Am avut foarte mulţi colegi, cred că am avut vreo 60 de coechipieri în această perioadă, dintre care chiar sunt mândru şi bucuros în acelaşi timp că am reuşit să rămân, pentru că nu mulţi au reuşit să rămână o perioadă atât de lungă la club. Cu siguranţă aş fi putut face mult mai multe însă nici perioada la club în acel moment nu a fost foarte bună", a mai povestit Maxim la Telekom Sport.
 

Afla mai multe despre: alexandru maximtransferstuttgartgermaniavideomainz 

viewscnt
Articole similare