Dinamo Kiev, pregătită de Mircea Lucescu (78 de ani), că va juca la Bucureşti meciul de acasă cu Aris, din Conference League.
Clubul Dinamo Kiev a anunţat, vineri, că echipa antrenată de Mircea Lucescu va juca la Bucureşti meciul de pe teren propriu cu formaţia greacă Aris Salonic, din turul trei preliminar al Conference League.
Partida va avea loc în data de 17 august, de la ora 20.00, pe stadionul Rapid-Giuleşti.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Mircea Lucescu, antrenorul echipei Dinamo Kiev, a vorbit despre partida pe care o va juca în Giuleşti.
"Suntem pe stadionul Rapid. E pentru prima dată când joc cu o echipă pe care o conduc pe teritoriul României, într-un meci oficial. Va fi o partidă dificilă pentru calificarea în grupele Conference League. Jucăm împotriva unei echipe bune, care are mulţi jucători străini.
Avem nevoie de sprijinul suporterilor noştri şi sper să fie prezenţi într-un număr cât mai mare la stadion. Mă refer aici la fanii noştri, la cei ai Rapidului, dar şi la iubitorii de fotbal din România. Sper să fie o seara plăcută", a spus Mircea Lucescu.
Meciul tur dintre cele două echipe se va disputa în Grecia, la Salonic, la data de 10 august, de la ora 21:45.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Video:
Afla mai multe despre: mircea lucescu, giuleşti, rapid, conference league