Lionel Messi este de neoprit. Argentinianul a marcat o nouă "dublă" pentru Inter Miami, duminică seara, în optimile Cupei Ligii, în faţa echipei Dallas (4-4, 5-3 la loviturile de departajare).
Echipa argentinianului a fost în dificultate, fiind condusă cu 4-2 în ultimele zece minute. După un autogol al lui Marco Farfan, de la Dallas (80), Messi a egalat cu o superbă execuţie din lovitură liberă.
OTRO GOLAZO DE NUESTRO CAPITÁN #DALvMIA | 4-4 pic.twitter.com/aOhBw7LJGZ
— Inter Miami CF (@InterMiamiCF) August 7, 2023
Înainte de asta, septuplul câştigător al Balonului de Aur deschisese deja scorul pentru echipa sa, când a reluat o centrare a fostului său coechipier de la Barça, Jordi Alba (6). Fundaşul stânga a sărbătorit prima sa titularizare cu două pase de gol într-o întâlnire palpitantă. Inter Miami s-a văzut condusă cu 3-1, apoi cu 4-2, înainte de a intra în prelungiri şi de a se impune la loviturile de departajare (Messi şi Busquets au transformat).
7' | Jordi Messi to put us on the board early in the match #DALvMIA | 0-1 | #MLSSeasonPass on @AppleTV pic.twitter.com/ZTIM2k819g
— Inter Miami CF (@InterMiamiCF) August 7, 2023
Cea mai recentă "dublă" îi aduce lui Messi un total de şapte goluri în patru meciuri de când a debutat pentru franciza din Florida patronată de David Beckham.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Deocamdată, starul argentinian a jucat doar în Cupa Ligii, competiţia de vară care reuneşte cluburi americane, canadiene şi mexicane. În sferturile de finală, Inter Miami va înfrunta învingătoarea meciului dintre Houston şi Charlotte (programat luni seară).
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: messi, inter miami