FC Hermannstadt merge perfect sub comanda lui Vasile Miriuţă şi a venit la doar trei puncte în spatele Astrei Giurgiu. Imediat după meci, antrenorul sibienilor şi-a dezvăluit marele secret.
"Ştiam că ne aşteaptă o partidă foarte greau, cu o echipă care are jucători de valoare, tehnici. Am marcat acel gol, apoi ne-am închis. Îi felicit pe băieţi, nu-i felicit prea mult că mă ceartă din nou Balaj. M-au făcut să mă simt antrenor şi le mulţumesc. În noul an ne aşteaptă meciuri de foc, dar nu ne este frică de nimeni.
Trebuie să ne întărim şi noi în iarnă pentru a rezista în Liga I. Sunt atât de mândru de jucătorii mei când îi văd cum muncesc şi ce sacrificii fac zi de zi. Vor pleca 3-4 jucători acum în iarnă şi vom aduce alţi trei jucători. De la mijloc în sus vom aduce aceşti jucători. Mizez şi pe români, dar şi pe străini. Îmi doresc mai mulţi jucători străini. Mi-aş dori mai mulţi străini, deşi astăzi cu 9 români am jucat în primul 11, dar asta nu înseamnă că nu vom aduce străini care sunt mai valoroşi decât românii pe aceste posturi.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
E prima dată în viaţa mea când folosesc cinci fundaşi, de 10 ani de când sunt antrenor, când joc acest sistem. Am jucat în primul meci cu Astra, am văzut că nu merge 4-2-3-1 şi am încercat la antrenamente a doua zi după meci sistemul ăsta, i-am organizat şi uite că s-au mulat foarte bine pe acest sistem" , a declarat Vasile Miriuţă pentru Telekom Sport.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: miriuta, hermannstadt, fc viitorul, astra