Rapid şi Chindia se vor duela în prima etapă din actualul sezon de Liga 1.
Rapid este una dintre cele mai iubite echipe din ţară, iar suporterii şi-au plătit testele rapide COVID-19 la intrarea pe stadion, pentru a putea participa la meci. Preţul unui astfel de test este în valoare de 35 de lei.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Rapid, în Liga 1 după 6 ani
Rapid şi Chindia se vor înfrunta în prima etapă a noului sezon. Giuleştenii revin în Liga 1 după şase ani de absenţă şi debutează în noua stagiune în faţa uneia dintre revelaţiile sezonului trecut. Condusă de Emil Săndoi, formaţia din Târgovişte a fost la un pas de cupele europene, înainte de a fi învinsă de Viitorul, actuala Farul, în semifinalele barajului pentru Conference League.
De cealaltă parte, Rapid a reuşit să promoveze direct din Liga 2, de pe poziţia secundă, şi continuă sub conducerea lui Miţă Iosif. Giuleştenii s-au întărit serios, mai ales în defensivă, şi speră la un sezon mare odată cu revenirea în prima divizie. Cele două formaţii se vor întâlni pentru prima dată în istorie dumincă seara.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: rapid-giuleşti-naţional arena