Au fost momente confuze pe "Ion Oblemenco". În a doua repriză a meciului U Craiova 1948 - CS Mioveni, meciul a fost întrerupt mai multe minute. Unui spectator i s-a făcut rău şi s-a cerut de urgenţă intervenţia ambulanţei. Momentul a fost urmat de înjurături la adresa lui Adrian Mititelu.
U Craiova 1948 - CS Mioveni, întrerupt după ce unei persoane i s-a făcut rău
Un nou incident s-a petrecut la meciul echipei din Craiova. Clubul, şi aşa măcinat de momente controversate de-a lungul acestui sezon, a avut parte de un eveniment şi pe teren propriu.
În această etapă din Superligă, U Craiova 1948 a primit vizita lui CS Mioveni, meci în direct pe Orange Sport 1 şi Orangesport.ro.
Însă, meciul a fost întrerupt în minutul 77, atunci când s-a produs agitaţie în dreptul tribunei a doua.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Pe imaginile care au transmis partida s-au putut vedea jucători ai ambelor echipe, dar şi persoane de pe stadion care au făcut semne disperate pentru intrarea ambulanţei.
Apoi, o persoană a fost luată pe braţe pentru a fi dată în grija personalului medical de pe ambulanţă.
Aproximativ 3.000 de fani au fost la U Craiova 1948 - CS Mioveni.
"Primesc informaţii de la stadion. S-a dat şi cu spray lacrimogen, posibil să fi fost incidente. Poate şi pe acest fond i s-a făcut rău suporterului respectiv", a spus comentatorul Orange Sport, Bogdan Cosmescu.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
În minutele de întrerupere ale meciului, s-a auzit cum Adrian Mititelu a fost înjurat în mod repetat.
- Citește și
- Vestiarul Barcelonei, în ”aer” după eliminarea prematură din Europa League: “Lewandowski s-a dus glonţ la Ansu Fati”. Xaxi, sub presiune
- Dan Şucu intervine după ce galeria rapidistă a înjurat-o pe Cristina Neagu. Ce a observat: "E ceva nou" | EXCLUSIV
- Valentin Creţu, câştigătorul Cupei Naţiunilor la sanie simplu masculin. Medalii pentru România la Winterberg
- VIDEO | Spectacol în Liga 2! Slobozia şi Steaua au jucat într-un meci cu patru goluri. Final dramatic şi ce se întâmplă în clasamentul campionatului
- VIDEO | Gafă de începător a unui fundaş de la Mioveni. Lui Nicolae Dică nu i-a venit să creadă ce ”cadou” i-a făcut jucătorul său lui Chiţu
- Problema prioritară a celor de la Bordeaux: ”E mult mai importantă pentru ei decât să-l bage pe Pitu”. Situaţia ultimei ”perle” vândute de Gică Hagi
- BREAKING NEWS | Marcelo şi-a găsit echipă şi s-a întors la clubul la care a debutat în fotbalul profesionist. Cu cine s-a înţeles brazilianul
- OFICIAL | Transfer incredibil în Superligă. Un atacant cu meciuri la AS Roma şi Lille a ajuns la clubul cu buget anual de 5,5 milioane de euro
- BREAKING NEWS | Bauza s-a accidentat şi ratează meciul cu Mioveni. Anunţul oficial al clubului
- Suma uriaşă care va fi investită la Dinamo Bucureşti de noii acţionari transformă peste noapte clubul din "Ştefan cel Mare"! Spre ce se duc primii bani
- OFICIAL | O nouă numire de antrenor în Premier League. Clubul a anunţat al treilea principal din acest sezon
- La Cupa Teleferic, puştanii care se vor afla la startul competiţiiei au asigurate premii uriaşe
- Lazio întâlneşte Alkmaar în Conference League! Care sunt celelalte meciuri din optimile de finală
Afla mai multe despre: u craiova 1948 cs mioveni, incident u craiova 1948 cs mioveni, adrian mititelu