Pavel Vrba a reuşit pentru prima dată să iasă învingător dintr-un meci cu FCSB, scor 2-0, după patru încercări. În urma acestui rezultat, Viktoria Plzen şi-a asigurat calificarea în primăvara Europa League, acolo unde merge alături de FCSB.
Pavel Vrba începuse să dezvolte un complex în faţa FCSB-ului. Cu el pe bancă, Plzen a fost eliminată în acest sezon din turul III al Ligii Campionilor. Mai departe, cele două echipe au picat în grupe şi FCSB s-a impus la Bucureşti cu 3-0. Returul însă i-a oferit prima victoria lui Vrba contra FCSB-ului şi prima victorie a lui Plzen contra unei echipe româneşti.
După meci, Vrba a declarat că simte o satisfacţie enormă, deoarece a învins o echipă de valoare din Europa: ”Primele 60 de minute ale meciului au fost excelente. Am avut un fotbal foarte interesant din partea ambelor echipe. Dar noi nu am fost consistenţi şi puternici în faza de finalizare. Apoi, am marcat un gol, am început să combinăm mai mult şi să păstrăm mingea. Am fost foarte buni pe apărare şi apoi am marcat al doilea gol. Desigur că sunt mulţumit, mai ales că am câştigat contra unei echipe peste medie în Europa. Mă bucur foarte mult”, a declarat Pavel Vrba.
Bucuros peste măsură, Pavel Vrba a făcut tumbe în faţa galeriei după ce arbitrul a fluierat finalul meciului.
Pavel Vrba #fcvp #UEL @EuropaLeague pic.twitter.com/lMnXrX622A
— FC Viktoria Plzeň EN (@fcviktoria_en) November 23, 2017
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: fcsb, pavel vrba, europa league, viktoria plzen