Antrenorul Astrei a explicat care a fost secretul succesului în faţa echipei pe care a părăsit-o la începutul lunii august.
El şi-a luat revanşa după ce a acuzat influenţa lui Gigi Becali în decizia sa de a demisiona de pe banca roş-albaştrilor. Până şi Bogdan Andone a fost suprins de evoluţia jucătorilor săi în succesul împotriva fostei sale formaţii.
"Nu mi-am imaginat acest rezultat sau scenariu. Ştiam că băieţii s-au pregătit bine în aceste două săptămâni, cei care au fost la Ploieşti cu mine. A fost important ca jucătorii veniţi de la echipa naţională, Budescu, Alibec, Radunovic, să prindă ritm, să se antreneze cu noi, să ştie şi ei ce am pregătit, să fie şi ei la nivelul echipei. Mă bucur că au înţeles, că au reuşit acest lucru şi că băieţii au muncit şi au avut spirit de sacrificiu şi determinare. E meritul lor în totalitate, merită felicitaţi, au făcut un joc foarte bun din punctul meu de vedere. Mă bucur că jucătorii mei au dat dovadă de inspiraţie, au avut maturitate, au ştiu să gestioneze momentele jocului foarte bine şi încă o dată au demonstrat că meritau mai mult la echipa naţională" a declarat antrenorul Astrei al sfârşitul meciului de sâmbătă seară.
Astra a ajuns la cinci victorii consecutive în Liga I şi a urcat pe poziţia a doua în campionat. Bogdan Andone admite că această victorie a avut o reţetă diferită, pentru că acesta îşi cunoştea foarte bine adversarul.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: astra, bogdan andone, fcsb, revanşă