You are here:

VIDEO | Momentul superb în care Ştefan Radu şi Valentin Mihăilă s-au întâlnit pe teren! Ce au făcut înaintea meciului câştigat de Lazio, 2-0, la Parma

VIDEO | Momentul superb în care Ştefan Radu şi Valentin Mihăilă s-au întâlnit pe teren! Ce au făcut înaintea meciului câştigat de Lazio, 2-0, la Parma

Serie A

Comentarii

Fotbalistul lui Lazio, Ştefan Radu (34 de ani), şi cel al Parmei, Valentin Mihailă (20 de ani), s-au întâlnit pe gazon înaintea meciului direct din Serie A.

Parma şi Lazio au avut meci direct în etapa cu numărul 17 din Serie A. Înaintea partidei, cei doi români s-au întâlnit, la încălzire, şi au vorbit preţ de câteva zeci de secunde.

Momentul a părut un schimb de generaţii între românii din Italia, după ce Valentin Mihăilă a ajuns la Parma la începutul sezonului. Ştefan Radu a ajuns în urmă cu 12 ani în Serie A, a intrat în istoria clubului şi ar putea doborî încă un record în tricoul lui Lazio. 

Fundaşul venit de la Dinamo a strâns 321 de meciuri în Serie A şi a devenit fotbalistul cu cele mai multe partide pentru Lazio în campionatul Italiei. Iar fundaşul are toate şansele de a doborî încă un record până la finalul sezonului. Ştefan Radu poate deveni fotbalistul cu cele mai multe meciuri pentru Lazio, în toate competiţiile. 

Giuseppe Favalli conduce acest top, cu 401 apariţii, iar Radu Ştefan e pe locul al treilea, cu un meci în minus faţă de Giuseppe Wilson, care are 394 de partide. 

Ştefan Radu a fost integralist în victoria obţinută de echipa sa, scor 2-0, graţie golurilor marcate de Luis Alberto (’55) şi de Caicedo (’67). Valentin Mihăilă a fost trimis în teren în minutul 75. În urma acestui meci, Lazio se află pe locul 8 în clasament, la 12 puncte în spatele liderului AC Milan, în timp ce Parma este penultima în clasament, cu doar 12 puncte obţinute în cele 17 etape disputate.

Afla mai multe despre: stefan raduvalentin mihailaparma lazioparmalazio 

viewscnt
Articole similare