You are here:

VIDEO | Morata reloaded. Vârful spaniol este al treilea cel mai bun marcator cu capul din Europa

VIDEO | Morata reloaded. Vârful spaniol este al treilea cel mai bun marcator cu capul din Europa

La Liga

Comentarii

Alvaro Morata este printre cei mai buni trei jucători de cap din lume. Vârful lui Atletico e al treilea într-un clasament al celor mai buni marcatori cu capul din primele 5 ligi din Europa.

Cu Real Sociedad, Atletico Madrid a câştigat cu 2-0, printr-o ”dublă” reuşită de Alvaro Morata. Fostul atacant al rivalei Real Madrid a marcat ambele goluri din partida de pe Anoeta cu capul.

Conform celor de la Opta, Morata a ajuns astfel la 15 goluri marcate printr-o astfel de execuţie şi este al treilea în topul marcatorilor din primele 5 ligi ale Europei. Îl depăşesc doar Leonardo Pavoletti (17 goluri) şi Cristhian Stuani (16 goluri).

Prin reuşitele de duminică, Morata a ajuns la cota 3 pentru Atletico Madrid. Vârful în vârstă de 26 de ani are 5 meciuri pentru gruparea ”colchonerilor” de la transferul din Anglia. El a devenit al doilea marcator al madrilenilor în acest sezon de La Liga: ”Trebuie să câştigăm toate punctele posibile şi să sperăm că ceilalţi se vor încurca. Atât timp cât sunt puncte în joc şi matematic avem şanse, ne vom lupta. Portarul lor a avut o intervenţie excelentă înainte, dar apoi am avut două ocazii de gol şi le-am dat pe amândouă. Fazele fixe sunt foarte importante, pentru că uneori poţi câştiga meciuri datorită lor, aşa cum a fost cu Juventus. Ştiu că am un joc bun de cap, mă bucur când pot marca prin orice procedeu pentru că îmi pot ajuta echipa” a spus Morata la finalul partidei de la San Sebastian.

Afla mai multe despre: atletico madridalvaro morata 

viewscnt
Articole similare