Nadia Comăneci, marea campioană olimpică a României, a acordat un interviu în exclusivitate pentru Telekom Sport, în care a vorbit inclusiv despre Simona Halep. Întreg interviul cu Nadia Comăneci îl puteţi urmării la Zoom Sport, miercuri, 27 februarie, de la ora 19:00, în direct pe Telekom Sport 3.
Nadia Comăneci a vorbit despre forma recentă a Simonei Halep, care a avut o perioadă extrem de încărcată în ultimul timp. A câştigat două meciuri la Fed Cup şi a pus umărul la calificarea României în semifinale, a ajuns până în finală la Doha, apoi până în sferturile de finală de la Dubai. În urma parcursului bun din această perioadă, Simona a revenit pe poziţia a doua mondială.
"Este muncitoare, pentru că nu ai cum să ajungi acolo prin întâmplare, să cazi de undeva şi să revii. Trebuie să îţi găseşti tot timpul o motivaţie şi să îţi regăseşti pasiunea pentru care eşti pe teren. Ea este, într-un fel, o perfecţionistă. Nu îi place când greşeşte şi ştie că nu e loc de greşeală. Eu mă gândesc la mine cum făceam. Adică te superi când ştii că poţi, dar nu poţi să chemi momentul", a spus Nadia Comăneci la Telekom Sport.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Nadia a salutat şi performanţa fetelor de la Fed Cup, prin calificarea în semifinale. Pentru un loc în marea finală, România se va duela cu Franţa, în deplasare, pe 3-4 aprilie, în direct la Telekom Sport. Nadia e sigură că Simona îşi va conduce din nou echipa spre victorie.
"Ştiu că este ceva ce ea îşi doreşte foarte mult. Şi asta este bine pentru sport, pentru tenis, pentru România. Ştiu că vrea să participe la Tokyo şi este foarte bine pentru că este o medalie pe care şi-o pune lângă ceea ce a câştigat ea până acum", a mai declarat Nadia.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
"Zeiţa de la Montreal" nu le va putea susţine pe fete la duelul de la Paris, dar promite să fie alături de Halep la turneul de la Roland Garros, unde Simona trebuie să îşi apere titlul. "Nu ştiu dacă ajung la Paris în perioada respectivă (nr.r - la Fed Cup) pentru că am câteva evenimente la care trebuie să particip în aprilie şi nu ştiu cum le leg pe toate. Dacă se potriveşte, vin, dacă nu, nu ştiu. Sper să ajung la Roland Garros. Sunt plecată deja de două săptămâni de acasă, pentru că am început cu Parisul, după aceea Laureus, Monaco, acum în România..."
Afla mai multe despre: simona halep, nadia comaneci, sfaturi