Campioana Italiei, Napoli, a învins miercuri, în deplasare, scor 6-1, formaţia Sassuolo, într-un meci restanţă din etapa a 21-a a campionatului italian, Serie A.
Sassuolo a deschis scorul în meciul cu echipa campioană, prin Racic, în minutul 17. Napoli a egalat prin Rrahmani, în minutul 29, iar Victor Osimhen i-a adus pe oaspeţi în avantaj două minute mai târziu. Osimhen a înscris pentru 3-1 în minutul 41. Nigerianul a realizat tripla imediat după pauză, în minutul 47, pentru ca în minutul 51 să vină rândul georgianului Kvaratskhelia să înscrie şi să ridice scorul la 5-1 în favoarea oaspeţilor.
Tot Kvaratskhelia a stabilit şi scorul final, 6-1, în minutul 75, iar Napoli este pe locul 8, cu 40 de puncte.
Sassuolo se află pe locul 18, cu 20 de puncte.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.