Fotbalistul celor de la UFA nu ia în calcul în niciun caz o întoarcere în Liga I după ce va părăsi gruparea rusă. Curtat de AS Roma şi Zenit după turneul final al Euro 2019, Nedelcearu aşteaptă să facă un pas înainte în carieră.
Transferul său s-ar putea face în următoarea perioadă de mercato.
"Sunt bine, sănătos, asta contează cel mai mult, vom vedea la iarnă dacă va fi ceva. Mă gândesc la un pas înainte. Dacă m-aş întoarce în România cred că ar fi un pas înapoi" spune Ionuţ, titular în naţionala lui Contra în 4 dintre ultimele cinci meciuri oficiale ale campaniei.
Cu două victorii în faţa Suediei şi Spaniei, România va juca sigur la Euro 2020. Dacă ne impunem în faţa nordicilor cu un rezultat care să ne permită să avem avantaj în disputele directe, atunci ne-ar fi suficient şi un egal pe tărâm iberic.
"Suntem încrezători şi cred că vom obţine calificarea. Trebuie să câştigăm cu Suedia şi după ne vom gândi la Spania. Suporterii sunt foarte importanţi. Sunt sigur că ne vor ajuta. ne vor împinge de la spate şi împreună vom lua cele 3 puncte. Trebuie să ne facem jocul nostru ca să luăm cele 3 puncte. Nu mai contează ce a fost până acum, câte puncte am obţinut. Contează acum că suntem la mâna noastră, 4 puncte şi mergem la Euro" mai declară Nedelcearu despre parcursul tricolorilor în acest final de an.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: nedelcearu, transfer, naţională, euro 2020, preliminarii