You are here:

VIDEO | Nedelcu, după trei luni de pauză forţată: "Îmi era dor de fotbal" Ce spune despre relaţia sa cu Vintilă

VIDEO | Nedelcu, după trei luni de pauză forţată: "Îmi era dor de fotbal" Ce spune despre relaţia sa cu Vintilă

FCSB

Comentarii

Fotbalistul a jucat primul meci contra Universităţii Cluj, în Cupa României, după ce a stata pe bară o bună perioadă din cauza unei entorse la genunchi.

Mijlocaşul s-a accidentat în partida tur cu Alashkert din preliminariile Europa League. Atunci antrenor era Bogdan Andone. Între timp, Vintilă a fost numit în locul său, iar pentru Nedelcu este prilejul unei noi colaborări cu actualul tehnician. 
 
"A fost o perioadă grea. M-am accidentat într-o perioadă bună în care mă simţeam în formă. Mă simt bine şi sunt fericit. Chiar îmi era dor. Mă simt bine şi fizic, dar şi psihic. Mă bucur pentru colegii mei, deoarece au avut o perioadă foarte bună şi îmi doresc să o ţinem la fel. Cu domnul Vintilă mă înţeleg foarte bine. Îl cunosc de mult timp. L-am avut antrenor şi când eram la Viitorul. A venit cu filosofia lui de joc şi sper să ne înţelegem cât mai bine" a spus fotbalistul de 22 de ani. 
 
Ultimul meci în campionat pentru Nedelcu înaintea accidentării a fost chiar în tur cu Sepsi. Covăsnenii au 10 remize în 14 etape jucate. 
 
 "Au foarte multe egaluri. Va fi o partidă grea, jucăm contra unei echipe care se apără bine, dar trebuie să intrăm pe teren şi să luăm cele trei puncte. Consider că suntem cea mai bună echipă din campionat.  Ar fi ceva extraordinar ca noi să câştigăm campionatul. Se poate, mai ales că se înjumătăţesc punctele şi nu vor rămâne foarte multe. Dacă vom continua perioada acesta bună vor fi şi mai puţine la finalul campionatului regulat" mai spune Nedelcu. 
 
 
 
 
 
 

Afla mai multe despre: fcsbnedelcuvintilăsepsirevenire 

viewscnt
Articole similare