You are here:

VIDEO | Noul sponsor al naţionalei pune presiune: ”Să vină măcar cu un titlu european”. Cum au reacţionat Burleanu şi Mihalcea

VIDEO | Noul sponsor al naţionalei pune presiune: ”Să vină măcar cu un titlu european”. Cum au reacţionat Burleanu şi Mihalcea

Echipa națională

Comentarii

Federaţia Română de Fotbal a încheiat un parteneriat cu Romstal, iar noul sponsor al echipei naţionale visează la performanţe importante.

Sperăm să vină măcar cu un titlu european. Dacă nu se poate, asta este, o să înţelegem”, a spus Alexandru Petrescu, CEO Romstal. ”Provocarea merge acum către staff-ul tehnic şi ne dorim să începem cu juniorii acest lucru, mai ales că ştim cu toţii că în această vară avem Campionatul European U21”, a spus Răzvan Burleanu.

Întrebat dacă presiunea pusă de sponsor şi de Răzvan Burleanu va influenţa echipele naţionale, Adrian Mihalcea, secundul lui Contra, a identificat şi părţile bune din această situaţie.

Sincer, un pic de presiune în plus nu strică. Nu ştim că este un am important şi ştim ce avem de făcut, aşa că dânsul, după cum îşi conduce şi compania presupun, doreşte performanţă şi de la echipa naţională. Ne dorim ca la finalul anului să ne declarăm mulţumiţi de ceea ce am făcut.

Legat de echipa mare, vorbim despre Spania, care este favorită clară, şi rămâne ca noi, Norvegia şi Suedia să ne luptăm pentru locul 2. Nu sunt echipe de un nivel mult mai mare sau mai mare decât al nostru. Suntem foarte optimişti şi încercăm în această perioadă să adunăm informaţii. Suntem axaţi şi pe jucătorii noştri, cei pe care îi avem pe listă. Unii au început chiar foarte bine, pe restul îi aşteptăm. Mai avem timp până la primul meci şi atunci este important să avem un început foarte bun”, a spus Adrian Mihalcea.

Afla mai multe despre: frfromstalromanianationala,  

viewscnt
Articole similare