You are here:

VIDEO OFICIAL | Rapid are un nou decar! Cine va purta tricoul cu numărul 10 după plecarea lui Rareş Ilie

VIDEO OFICIAL | Rapid are un nou decar! Cine va purta tricoul cu numărul 10 după plecarea lui Rareş Ilie

Rapid

Comentarii

Rareş Ilie (19 ani) a semnat cu OGC Nice, din Ligue 1, după un sezon de senzaţie reuşit la Rapid. În urma plecării sale, tricoul cu numărul 10 i-a fost ”pasat” altui jucător, a anunţat clubul pe canalele oficiale de comunicare.

După doar un sezon în Liga 1, deşi conducerea spunea că îl va păstra măcar încă un an, Rareş Ilie a părăsit-o pe Rapid şi a semnat cu OGC Nice, formaţia care a încheiat ultimul sezon din Ligue 1 pe locul cinci.

Tratativele pentru transferul jucătorului de 19 s-au întins pe o perioadă de mai bine de o lună, timp în care conducerea tot afirma că ”perla” echipei nu este în niciun caz de vânzare.

În final, giuleştenii au anunţat că au renunţat la ”tricolorul” mic pentru cinci milioane de euro, deşi există posibiliatea ca nici măcar trei milioane de euro să nu ajungă în club.

Plecarea sa de la Rapid lasă un gol în formula de start a lui Adi Mutu, însă şefii din Giuleşti au dezvăluit că nu iau în calcul să aducă un înlocuitor pentru acesta, considerând că au deja destule opţiuni la club.

Rapid are un nou decar

Totuşi, giuleştenii l-au înlocuit pe Ilie cel puţin din punctul de vedere al numelui de pe tricou, după ce au anunţat pe canalele oficiale de comunicare că Alex Ioniţă va fi noul decar.

Din punct de vedere al transferurilor, giuleştenii mai erau în căutarea unui atacant şi au devenit şi mai presaţi de timp în această privinţă după ce Jakub Vojtus, singura opţiune din lot, a suferit o ruptură la ultimul meci, împotriva lui CFR.

Situaţia accidentaţilor din meciul cu CFR Cluj:

  • Claudiu Belu a suferit o leziune musculară la gambă
  • Jakub Vojtus are o fractură la metatarsian
  • Romario Moise are leziune musculară la bicepsul femural”, se arată în mesajul postat de giuleşteni.

Aşadar, Adi Mutu nu va putea să se bazeze pe cei trei în următoarea etapă, când va da peste rivala FCSB, pe teren propriu.

Partida va avea loc duminică, pe 24 iulie, de la ora 21:30, şi poate fi urmărită, în direct, pe Orange Sport 1 şi orangesport.ro.

Afla mai multe despre: alex ioniţă 

viewscnt
Articole similare