SCM Craiova a pierdut partida de pe teren propriu cu Podravka, scor 23-26, şi a bifat a doua înfrângere din grupele EHF. Oltencele sunt pe poziţia a treia în acest moment, cu o singură victorie în primele trei jocuri.
După o primă repriză în care Craiova a jucat foarte bine, cele două echipe au intrat la egalitate la pauză, scor 10-10. În partea a doua însă apărarea n-a mai funcţionat la fel de bine pentru oltence, iar Podravka a reuşit să marcheze pe bandă rulantă.
”Nu sunt dezamăgit, din contră. Sunt foarte mulţumit. În momentul de faţă, jucăm cu jucătoare care anul trecut evolual câte cinci minute. Acum ele trebuie să ducă greul şi nu e deloc uşor. Podravka este o echipă bună, a ştiut să întoarcă jocul. Eu le mulţumesc jucătoarelor mele. Nu am jucat cu Avântul Prăbuşirea, ci cu o echipă venită din Liga Campionilor, iar în formula în care ne aflăm noi acum, ne-am comportat admirabil. Dacă eram mai deştept, probabil eram în altă parte acum. Nu am mai reuşit să ajungem să băgăm mingea în poartă”, a spus Bogdan Burcea, la Telekom Sport.
”Nu reuşim să trecem peste momentele grele din joc. Am luptat, însă astăzi ele au fost mai bune. Se simte şi oboseala acumulată în asemenea meciuri, ne lipsesc şi fetele accidentate. Nu am mai avut prospeţime în repriza a doua, nu ne-am mai putut lupta cu ele. Ne dorim foarte mult să ne îmbunătăţim jocul şi să obţinem puncte. Era un meci important, dar nu ne dăm bătute şi vom lupta să mergem mai departe în competiţie”, a spus Andreea Ianaşi, la Telekom Sport.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- De la 19:00, în cadrul emisiunii Zoom Sport, Geanina Iacob şi Narcisa Lecuşanu vor prefaţa întâlnirea dintre SCM Craiova şi Podravka. Tot la Zoom Sport veţi putea urmării toate reacţiile de la final.
Până în acest moment SCM Craiova a înregistrat o singură victorie în Europa, 18-12 cu Nykobing. Oltencele capitulând surprinzător în faţa spaniolelor de la Bera Bera (21-32). Echipa din Bănie ocupă locul trei în Grupa D a Cupei EHF.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Craiova nu traverseză o formă prea bună. Jucătoarele pregătite de Bogdan Burcea au câştigat prima partidă din EHF, dar imediat după aceea au urmat trei înfrângeri consecutive cu Zalău, Bera Bera şi CSM Bucureşti, ceea ce le-a cam omorât moralul oltencelor.
LIVE VIDEO | SCM Craiova - Podravka, astăzi, ora 19.30, Telekom Sport 1
Jocul Craiovei suferă inclusiv de pe urma accidentărilor. Cristina Zamfir şi Ana Maria Ţicu nu pot evolua în această perioadă, iar absenţa lor, din câte se vede, nu poate fi suplinită. Apoi mai poate fi vorba de deplasările lungi din ultima vreme care au obosit echipa.
Podravka şi SCM Craiova s-au întâlnit şi în septembrie 2018, într-un meci decisiv pentru calificarea în grupele Ligii Campionilor. Echipa croată s-a impus atunci la mare luptă cu 22-21, într-un meci desfăşurat acasă.
Grupa D
Podravka 4
Bera Bera 2
Craiova 2
Nykobing 0
Afla mai multe despre: scm craiova, cupa ehf, handbal feminin