You are here:

VIDEO | Premieră! CFR Cluj a transferat un jucător chinez. Este primul din istoria Ligii 1!

VIDEO | Premieră! CFR Cluj a transferat un jucător chinez. Este primul din istoria Ligii 1!

Fotbal intern

Comentarii

CFR Cluj a mai adus un jucător. Este vorba despre primul chinez care va evolua în Liga I. Îl cheamă Lu Yuefeng, are 21 de ani şi este fundaş. Chinezul a ales CFR-ul şi pentru a lucra cu Dan Petrescu, pe care îl ştie de când antrenorul a câştigat Cupa Chinei cu Jiangsu. CFR a ajuns la cel de-al 20-lea jucător adus în acest sezon.

”Sunt fericit să fiu primul jucător chinez din România şi să mă alătur clubului. O să-mi iau un profesor de limba română, ca să învăţ. Ştiu că este un foarte bun antrenor, Dan Petrescu. E foarte faimos în China, unde a luat câştigat cupa. Îl ştiu pe Hagi, pe Dan Petrescu. Este unul dintre cele mai bune cluburi din lume, care a câştigat campionate în România şi a jucat în Champions League, la Roma. Singurul cuvânt pe care îl ştiu în române este multumesc”, a spus chinezul.

Lu Yuefeng a venit din postura de jucător liber de contract. De-a lungul carierei sale a mai evoluat doar pentru două formaţii: ZJ Yiteng şi HRB Yiteng.

25.000 de euro este cota de piaţă a chienzului, conform transfermarkt.de.

 

Afla mai multe despre: chineztransfercfr clujliga 1china 

viewscnt
Articole similare