You are here:

VIDEO | Prezenţă surprinzătoare la conferinţa de presă a lui ŢSKA 1948 Sofia. Cine a tradus de lângă antrenorul adversarei FCSB

VIDEO | Prezenţă surprinzătoare la conferinţa de presă a lui ŢSKA 1948 Sofia. Cine a tradus de lângă antrenorul adversarei FCSB

FCSB

Comentarii

ŢSKA 1948 Sofia s-a antrenat, miercuri, pe arena de la Arcul de Triumf şi a susţinut conferinţa de presă în aceeaşi zi. Fosta soţie a lui Florentin Petre a fost cea care a asigurat traducerea dintre români şi bulgari.

FCSB se pregăteşte pentru calificarea în Conference League, cu ŢSKA 1948 Sofia

FCSB - ŢSKA 1948 Sofia, a doua manşă a turului secund preliminar Conference League, se joacă joi, de la 21:30, live text pe Orange Sport 1 şi Orangesport.ro. 

Cu o zi înainte, echipa din capitala Bulgariei a susţinut conferinţa de presă, iar traducerea a fost asigurată de Margarita Peychinska.

Miss Playboy Bulgaria 2002 şi soţia lui Florentin Petre a contribuit la comunicarea dintre echipa bulgară şi jurnaliştii prezenţi în sala de conferinţă.  

Ce a spus Atanas Ribarski, antrenorul lui ŢSKA 1948 Sofia, înainte de returul cu FCSB

”Având în vedere rezultatul din primul meci, timpul se va scurge împotriva noastră, dar cred că vom avea situaţii de a înscrie. Totuşi, meciul nu s-a terminat. E important să profităm de fiecare ocazie şi sperăm să facem un rezultat bun. Cred că avem calitate ofensivă şi putem reuşi. Vom căuta să marcăm încă din primul minut, dar trebuie să avem mare grijă. Vom face tot posibilul ca rezultatul să fie în favoarea noastră. Părerea mea e că primele 15 minute vor fi decisive.

Avem nevoie de mai multă încredere în atac. Având în vedere meciul trecut, FCSB va alinia cea mai bună formulă şi cred că vor da tot ce au mai bun. Am amânat un meci înaintea acestei deplasări. Cred că va fi un minus pentru ambele echipe faptul că vom juca fără spectatori.

Nu vreau să comentez despre declaraţiile lui Gigi Becali. Abordăm fiecare adversar cu mult respect. Nu vrem să îl scoatem din fotbal. Vom încerca să jucăm bine şi să ne calificăm. Ne-am concentrat şi la execuţia penalty-urilor”, a declarat antrenorul lui ŢSKA 1948 Sofia, Atanas Ribarski. 

Margarita Peychinska susţine că a fost înşelată în mai multe rânduri de Florentin Petre

„Şi când deja credeam ca nu pot fi surprinsă cu nimic, nesimţirea omului căruia i-am fost alături 16 ani ajunge la cotă maximă. Să aduci pe amantă în curtea unde stă actuala (încă) soţia, ca să-i faci cunoştinţă cu mama ta, asta înseamnă să fii mafiot! 

Regret doar că nu m-a anunţat anticipat, ca să întind covorul roşu, să întâmpinam şi noi cum se cuvine un om atât de important din viaţa politică a Brăilei”, a fost mesajul transmis de actuala soţie a lui Florentin Petre, pe Facebook.

Afla mai multe despre: margarita peychinskafcsb ţska 1948 sofiamargarita peychinska florentin petre 

viewscnt
Articole similare