You are here:

VIDEO | Probleme pentru naţionala Israelului în drumul spre Priştina! Fotbaliştii s-au baricadat de urgenţă. Care a fost reacţia federaţiei

VIDEO | Probleme pentru naţionala Israelului în drumul spre Priştina! Fotbaliştii s-au baricadat de urgenţă. Care a fost reacţia federaţiei
Comentarii

Naţionala de fotbal din Israel va disputa pe data de 12 noiembrie o partidă din cadrul grupei I a preliminariilor pentru EURO 2024, cu naţionala statului Kosovo.

Naţionala lui Alon Hazan are de disputat patru partide într-o perioadă foarte scurtă de timp, doar 9 zile leagă cele patru partide pe care Israelienii le vor disputa la mijlocul lunii noiembrie.

Probleme pentru naţionala de fotbal a Israelului, în drumul spre aeroport

Primul meci are loc pe 12 noiembrie, la Priştina, împotriva selecţionatei statului Kosovo.

Israelienii au avut parte de probleme chiar în drumul spre aeroport.

Jucătorii naţionalei nu au putut ajunge în siguranţă pe aeroport.

În timpul deplasării lotului spre aeroport a fost declanşată alarma de atac cu rachetă, declară presa din Kosovo.

Astfel, jucătorii şi întreg staff-ul echipei au fost obligaţi să respecte protocolul. Aceştia s-au baricadat după un zid, cum se poate observa în filmarea postată chiar de Federaţia de Fotbal din Israel.

"Nimic nu ne va opri din drumul către EURO 2024", a fost mesajul Federaţiei de Fotbal a Israelului.

Naţionala de fotbal a României va disputa pe data de 18 noiembrie, la Budapesta, partida directă împotriva selecţionatei din Israel.

Selecţionata lui Edi Iordănescu se află pe primul loc în grupa I înaintea "dublei" decisive, cu Israel, pe teren neutru şi cu Elveţia, ultima partidă a tricolorilor, meci care se va disputa pe Arena Naţională, pe data de 21 noiembrie.

VIDEO | Momentele tensionate trăite de fotbaliştii naţionalei din Israel

 

Afla mai multe despre: israelkosovoechipa nationala 

viewscnt
Articole similare