Claudio Ranieri (72 de ani) a bifat ultimul meci din cariera de antrenor. Cagliari i-a oferit un moment special înaintea partidei jucate pe teren propriu, dar una pierdută cu Fiorentina.
Ranieri, ultimul meci ca antrenor. Momente emoţionante la Cagliari
Cagliari a pierdut, pe teren propriu, cu Fiorentina, scor 2-3, în ultima etapă din Serie A. Oaspeţii au marcat din penalty în minutul 90+11. A fost şi ultimul meci ca antrenor al lui Claudio Ranieri.
Acum ai 50% pentru 24 luni reducere la abonamente la trecerea de pe PrePay. Oferta, la Orange
Anul trecut, Ranieri a promovat cu Cagliari în Serie A, acum i-a salvat de la retrogradare, şi-a făcut datoria şi a decis să se retragă. Meciul cu Fiorentina a fost ultimul din cariera sa de antrenor, ajuns la 72 de ani.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Cagliari a avut ocaziile în prima repriză, dar scorul l-au deschis oaspeţii, în minutul 39, prin Bonaventura. Gazdele au egalat prin Prati, în minutul 64, iar Mutandwa le-a adus în avantaj, în minutul 85.
Fiorentina a egalat după doar patru minute, la o fază în care Nico Gonzalez a profitat de defensiva visătoare a gazdelor, iar Lapadula a avut un gol anulat de VAR pentru offside.
Acum ai nelimitat minute şi SMS, de la 3€/lună, abonament la portare. Oferta, la Orange
Deşi meciul a fost prelungit cu doar cinci minute, oaspeţii au primit penalty, după o fază analizată de VAR, în minutul 90+11. S-a încheiat 3-2 pentru Fiorentina, care se află pe locul 8, cu 57 de puncte, în timp ce Cagliari este pe 15, cu 36 de puncte.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: serie a, cagliari, fiorentina, claudio ranieri