Răzvan Marin (23 de ani) nu a mai prins echipa la Ajax înainte de pauza de sărbători, dar trage tare la antrenamentele batavilor pentru a reveni printre preferinţele antrenorului Erik ten Haag. Mijlocaşul crescut de Gică Hagi (54 de ani) la Viitorul a reuşit un gol fabulos la ultima şedinţă de pregătire, cu o execuţie extraterestră.
La antrenamentul lui Ajax, Răzvan Marin a reuşit un gol fabulos, surprins pe cameră de cei care se ocupă de social media la clubul olandez. Clipul cu reuşita lui Marin a ajuns imediat pe contul de Twitter al lui Ajax. Colegii l-au aplaudat şi l-au luat în braţe pe Răzvan, după golul fabulos.
Fiul lui Petre Marin a înscris direct din corner, după ce a tras excelent cu exteriorul, cu efect. Mingea s-a oprit în plasa laterală a porţii. "Imposibil! Felicitări, Răzvan Marin!", au scris cei de la Ajax pe Twitter, la clipul cu golul fotbalistului pe care au plătit 12,5 milioane de euro.
— AFC Ajax (@AFCAjax) January 9, 2020
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: razvan marin, gol, ajax, video