FCSB a jucat un nou meci cu interimarul Vergil Andronache pe banca tehnică, întrucât Gigi Becali încă nu a găsit omul potrivit pentru a prelua frâiele vicecampioanei.
Surpriza cea mai mare a fost însă formula de start aleasă de Andronache pentru meciul cu FC Voluntari. Nume ca Perianu, Ardelean, Botezatu sau Şerban şi-au făcut apariţia în primul 11 al vicecampioanei României.
Adversar al roş-albaştrilor, Cristiano Bergodi, unul dintre posibilii înlocuitori ai lui Vergil Andronache a mărturisit înainte de meciul cu FCSB că se aştepta ca roş-albaştrii să menajeze o parte dintre titulari:
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
”În fotbal nimic nu e simplu. Am văzut primul 11, au menajat jucătorii pentru meciul de joi. Sunt câţiva copii care joacă, dar noi trebuie să ne gândim la noi, la ceea ce avem de făcut. Avem nevoie de puncte şi suntem într-o situaţie mai puţin roz. Papazoglou are ceva probleme la gleznă şi din păcate nu l-am putut recupera pentru acest meci. Este un jucător important pentru noi, dar cine va juca în locul lui o va face foarte bine” , a spus Bergodi.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: cristiano bergodi, fcsb