Wesley Sneijder, ajuns la 34 de ani, s-a retras din naţionala Olandei şi se concentrează doar pe echipa de club de acum. Chiar şi aşa, olandezul nu are parte de linişte la Al Gharafa, club la care evoluează de la începutul anului.
Olandezul, căpitan la Al Gharafa, a fost eliminat în primul minut de prelungire al meciului cu Qatar SC, în prima ligă din Qatar. În acel moment, scorul era 2-0, aşa cum de altfel s-a şi terminat partida, iar ambele goluri au fost marcate de el.
În urma eliminării, Sneijder a avut o reacţie nervoasă şi, potrivit presei locale, ar fi spus: "Ăsta e ultimul meci pe care îl joc în Qatar". Cu toate acestea, fostul câştigător de Liga Campionilor a revenit cu un mesaj pe contul său de Twitter: "În timp ce jucam un meci de fotbal am reacţionat la cald după ce am primit un cartonaş roşu pe care nu îl meritam. Totuşi, ca să răspund acuzaţiilor false din media: Îmi place să locuiesc şi să joc fotbal în Qatar".
În cariera lui, Sneijder a mai jucat la Ajax, Real Madrid, Inter Milano, Galatasaray şi Nice.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
MAD: Wesley Sneijder was sent off for Al-Gharafa today, claiming repeatedly as he walked off “This is the last game I play in Qatar!” pic.twitter.com/7OEeRGbgfe
— Ahdaaf (@ahdaafme) November 9, 2018
While playing a football match I reacted in the heat of the moment to a red card I did not deserve. However, to counter any false media speculations: I enjoy living and playing football in Qatar! pic.twitter.com/WuC7Z7IHAU
— Wesley Sneijder (@sneijder101010) 9 noiembrie 2018
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: wesley sneijder, reactie, nervi, cartonas rosu