You are here:

VIDEO | Rednic, despre revederea cu Ioan Andone: „Ne pupăm, chiar dacă avem cuţitele, unul în dreapta, altul în stânga”

VIDEO | Rednic, despre revederea cu Ioan Andone: „Ne pupăm, chiar dacă avem cuţitele, unul în dreapta, altul în stânga”

Superliga

Comentarii

În acest weekend se va se disputa duelul „rănitelor” din Liga 1. Dinamo, echipa pregătită de Mircea Rednic, va face deplasarea la Voluntari, ocupanta ultimului loc în clasamentul Ligii 1. Partid va fi în direct la Telekom Sport 1, iar cele mai importante faze vor putea fi revăzute pe telekomsport.ro.

Despre revederea cu Ioan Andone, bunul său prieten din concuderea Voluntariului, Mircea Rednic a afirmat în glumă: „Când o să ne întâlnim ne pupăm, chiar dacă avem cuţitele, unul în dreapta, altul în stânga”.

„Nu joacă Andone. E un om cu experienţă, sunt sigur că sfaturile pe care le dă sunt utile, s-a şi văzut o schimbare”, a mai spus antrenorul lui Dinamo.

Dinamo a ajuns pe poziţie retrogradabilă după ce Hermannstadt a trecut cu 3-1 de Sepsi, în acestă etapă.

„Am şi vrut să îi bag în cantonament de ieri, dar am zis că nu e o soluţie. Aş fi vrut să îi izolez puţin de tot ce se întâmplă în jurul lor”, a mai spus Rednic.

Afla mai multe despre: mircea rednicdinamo 

viewscnt
Articole similare