You are here:

VIDEO | Reîntoarcere după 20 de ani! Momentul emoţionant trăit de Alexandru Pelici

VIDEO | Reîntoarcere după 20 de ani! Momentul emoţionant trăit de Alexandru Pelici

Liga 2

Comentarii

Antrenorul celor de la Ripensia a intrat pentru prima oară în vestiarul gazdelor de pe arena Dan Păltinişanu în calitate de antrenor. Ultima oară când o făcuse era jucător al bănăţenilor.

Alexandru Pelici s-a bucurat pentru prima victorie pe banca Ripensiei, dar mai mult decât atât a avut parte de un moment de referinţă în cariera sa. A fost pentru prima oară pe Dan Păltinişanu în calitate de antrenor al echipei gazdă. În trecut, Pelici a fost jucător al fostei Poli între 1994 şi 1998. 
 
 
 "Când am intrat în acel vestiar în care nu am mai intrat din 1998, am simţit că mi se ridică părul pe mine. Aş vrea să dedic această victorie memoriei a trei oameni foarte importanţi pentru începutul carierei mele de fotbalist: domnului antrenor Costică Rădulescu, fostului mecu coleg şi prieten Adrian Stoicov şi lui Puiu Preda, cel care a fost alături de noi. Vom mai juca pe Dan Păltinişanu pentru că pe stadionul nostru gazonul este foarte, foarte moale. Şi acesta este moale, dar totuşi se mai poate pasa. Acolo este nămol de-a binelea şi ne-ar fi foarte greu"  a declarat Pelici la finalul meciului câştgat de echipa sa cu Farul. 
 

Afla mai multe despre: pelicitimişoararipensia 

viewscnt
Articole similare