Ciprian Marica a avut ocazia să se revadă cu Mircea Lucescu şi Victor Piţurcă, antrenorii săi de la Şahtior şi echipa naţională. Fostul internaţional a depănat amintiri alături de oamenii care i-au influenţat cariera.
Ciprian Marica este acum finanţator la Farul, dar nu poate uita momentele când era felicitat de antrenorii săi pentru golurile pe care le înscria. Mircea Lucescu şi Victor Piţurcă sunt doi dintre ei.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
"Sunt oameni minunaţi, oameni înainte de toate. Nu poate fi decât o bucurie şi un prilej deosebit pentru mine, să mă întâlnesc cu aceşti oameni de fiecare dată. La astfel de evenimente ne mai întâlnim, că în rest suntem foarte ocupaţi. Împărtăşim momente frumoase împreună şi să ne aducem aminte de ceea ce am petrecut şi am trăit împreună. Eu personal am avut o relaţie foarte decentă, atât cu nea Mircea, cât şi cu nea Piţi. Doi antrenori de la care am avut enorm de mult lucruri de învăţat, doi oameni pe care îi respect şi îi apreciez enorm" a spus Ciprian Marica, invitat la evenimentul aniversar al lui Ionuţ Lupescu.
Marica s-a retras din fotbal în 2016, dar a ales să rămână în fenomen.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
"Mă simt privilegiat şi onorat să fiu aici. Şi nu în ultimul rând, mă simt mândru să fac parte din această lume a sportului şi a fotbalului, o lume minunată" a încheiat Marica.
Afla mai multe despre: ciprian marica, victor piţurcă, mircea lucescu