Marţi s-au încheiat partidele din grupele principale la CE de handbal feminin, din Danemarca, iar rezultatele au stabilit echipele calificate în semifinalele competiţiei. România, învinsă în ultimul meci de Olanda, a încheiat pe locul 12 la general, cea mai slabă clasare a sa din istoria participărilor la CE.
VIDEO | Rezultatele zilei de la Campionatul European de handbal. Meciurile sunt pe canalele Telekom Sport
Astfel, în semifinale s-au calificat echipele Franţa şi Danemarca, din grupa I, respectiv Norvegia şi Croaţia, din grupa II, care vor juca în 18 decembrie (Franţa - Croaţia şi Norvegia - Danemarca). Pentru locurile 5-6 vor juca echipele de pe locul 3 în cele două grupe, adică Rusia - Olanda, tot în 18 decembrie. Finalele pentru medalii vor avea loc în 20 decembrie.
Olanda - România 35-24
Naţionala de handbal feminin a României a fost învinsă marţi, la Kolding, de campioana mondială en-titre, Olanda, scor 35-24 (16-12), în ultimul meci din Grupa a II-a. Tricolorele au încheiat astfel fără punct grupa principală, au înregistrat o singură victorie în competiţie, cu Polonia, în grupa preliminară, şi au ocupat locul 12 la general, cea mai slabă clasare din istoria participărilor la Campionatul European.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Muntenegru - Spania 26-26
Vicecampioana mondială Spania şi-a luat şi ea adio de la Campionatul European încă din faza grupelor principale. Ibericele au înfruntat Muntenegru într-un ultim meci fără miză, ambele echipe fiind deja eliminate. Ibericele au început excelent şi au luat şase goluri avantaj în prima repriză. Viitoarea adversară a României de la turneul preolimpic a revenit însă fantastic şi a smuls un egal, care i-a asigurat locul 4 în grupă.
Croaţia - Germania 23-20
Victoria în faţa României nu le-a ajutat cu nimic pe batave. Croaţia a câştigat cu 23 la 20 în faţa Germaniei şi a obţinut ultimul loc de semifinale din grupa 2. Nemţoaicele au încheiat grupa pe poziţia a patra, în timp ce Olanda va merge la duelul pentru locurile 5-6.
Franţa - Suedia 31-25
Campioana europeană Franţa îşi continuă cursa de urmărire a trofeului. S-a calificat în semifinale după o victorie la şase goluri diferenţă în faţa Suediei. După o primă repriză echilibrată, fetele lui Olivier Krumbholtz au dat drumul la joc şi s-au impus în final cu 31 la 25. Suedia a terminat pe ultimul loc în grupă.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Danemarca - Rusia 30-23
Gazda turneului a pornit ultima zi a grupelor de pe locul al treilea, însă a reuşit să bată calculele hârtiei. A învins-o cu 30 la 23 pe campioana olimpică Rusia, pe care a trimis-o la meciul pentru locul 5.
Ungaria - Norvegia 21-32
Liderul grupei, Norvegia a făcut instrucţie cu Ungaria în etapă. S-a impus la 11 goluri diferenţă, 32 la 21, şi şi-a programat un duel cu Danemarca în semifinale .
Afla mai multe despre: romania olanda, campionatul european