Duminică au avut loc alte 5 meciuri din etapa cu numărul 35 din Serei A.
Milan a făcut un pas important în drumul spre primul său titlu după 11 ani. Pe un San Siro arhiplin şi extrem de zgomotos, rossonerrii s-au chinuit cu Fiorentina. Leao a ratat o şansă mare în startul reprizei secunde (48). Arena milaneză a îngheţat cu un sfert de oră înainte de final. Maignan a intervenit miraculos în faţa lui Cabral şi a păstrat tabela intactă. Golul izbăvirii milaneze a venit în minutul 82. Portarul Teraciano a greşit incredibil, iar Leao nu l-a iertat. Milan s-a impus cu 1-0 şi mai are nevoie de şapte puncte în ultimele trei etape pentru a se încorona campioană.
Inter rămâne la două puncte în spatele liderului Milan, după ce a câştigat pe terenul lui Udinese. Campioana Italiei a început tare: Perisic a deschis scorul după 12 minute de joc. În finalul primei părţi, Dzeko a obţinut un penalty controversat, iar Lautaro Martinez a înscris din două încercări. Argentinianul a avut noroc: dacă portarul lui Udinese nu ar fi atins mingea, reuşita i-ar fi fost anulată. Pussetto a readus-o pe Udine în joc, dar gazdele nu au mai avut forţa să mai creeze situaţii de gol, iar Inter continuă cursa de urmărire a rivalei din oraş.
Bonucci a fost eroul lui Juventus în meciul cu Venezia. În ziua în care a împlinit 35 de ani, fundaşul a reuşit dubla care a adus victoria echipei sale. Pellegrini a zguduit transversala chiar în debutul meciului. Juventus nu a aşteptat mult ca să marcheze: Bonucci a înscris primul său gol în 2022. Codaşa din Serie A nu s-a dat bătută şi Aramu şi-a încercat norocul în careul lui Szczesny. Acelaşi Aramu a fost periculos şi în repriza secundă. Atacantul Veneziei a şi marcat până la urmă pentru 1 la 1. Oaspeţii s-au bucurat însă puţin: Bonucci a marcat din nou.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Bologna şi-a făcut un obicei să încurce echipele din fruntea clasamentului, care au nevoie mare de puncte. După rezultate pozitive cu Milan, Inter şi Juventus, a venit şi rândul Romei să nu o poată bate pe echipa lui Mihajlovic. Perez l-a pus la încercare pe Skorupski în finalul primei reprize (40). Bologna a avut ocaziile părţii secunde: Arnautovic nu a reuşit să-l bată pe Rui Patricio în două încercări. În prelungiri, Barrow a scăpat singur, dar a lovit bara. Roma a revenit pe cinci cu acest punct, dar presiunea urmăritoarele este enormă.
Empoli şi Torino au păstrat acţiunea pentru repriza secundă. Zurowski a deschis scorul pentru toscani, însă imediat echipa sa a rămas în zece. Verre, pasatorul de la gol, a luat roşu direct. Torino a primit un penalty cu un sfert de oră înainte de final, iar Belotti a egalat. Empoli a rămas apoi în nouă (86), după ce şi Stojanovic a fost trimis la cabine. La aceeaşi fază, oaspeţii au mai primit un penalty, iar Belotti a mai marcat o dată. În prelungiri, Il Gallo a făcut hat-trickul, primul după mai bine de patru ani în Serie A.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: italia-ac milan-inter milano