Marţi au avut loc alte 3 meciuri din Serie A.
VIDEO | Rezumate Serie A: Napoli a câştigat cu Empoli! AC Milan s-a încurcat pe terenul lui Cremonese
Napoli a încălzit mai greu motoarele împotriva lui Empoli. Un penalty provocat de Răzvan Marin a ajutat-o pe Napoli să spargă gheaţa. Empoli a pierdut orice şansă de a pleca acasă cu un punct când Luperto a luat al doilea galben şi a fost trimis la vestiare. Zielinski a punctat fin din centrarea lui Lozano şi a tranşat meciul. Meret n-a lăsat-o pe Empoli să dea golul de onoare şi s-a terminat 2-0 pentru Napoli.
Napoli s-a distanţat la 8 puncte de Milan, care s-a încurcat pe terenul lui Cremonese. Fără Radu şi Chiricheş, nou-promovata a rezistat eroic. Origi a trimis mingea în poartă - VAR-ul i-a anulat golul, iar rezultatul final a fost 0 la 0.
Udinese a pierdut la Spezia un tempo în cursa pentru locurile de Champions League. Success a dat un licăr de speranţă în prima repriză, doar ca golul său să fie anulat de VAR. Spezia a deschis scorul cu o fază demnă de granzii Italiei. Udinese a egalat rapid înainte de intrarea la cabine. Ambele echipe au lăsat de dorit în a doua repriză şi s-a terminat 1 la 1.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: serie a-napoli-ac milan