Roger Federer este recunoscut de iubitorii sportului atât drept unul dintre cei mai mari jucători de tenis din istorie, cât şi o persoană cu un caracter aparte.
Dacă moştenirea sa sportivă este dată de cele 20 de trofee de Grand Slam câştigate în carieră, dar şi de alte multiple recorduri, calitatea sa umană iese la iveală în diferitele momente speciale pe care le împărtăşeşte cu fanii şi cu micii iubitori ai tenisului.
Unul dintre aceste momente a fost redat chiar de marele sportiv. Acesta a postat un clip video în care îi îndeplineşte unui băiat cea mai mare dorinţă.
Roger Federer, moment-surpriză pentru un fan
Pe numele său Zizou, băiatul îşi dorea nespus de mult să joace un meci de tenis contra legendarului campion al ”sportului alb”.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
”Bună, Federer! Poţi, te rog, să mai continui să joci tenis încă vreo opt-nouă ani până când cresc ca să pot juca cu tine când voi deveni profesionist?”, a fost provocarea lansată de micul Zizou pentru marele campion al tenisului, care i-a răspuns afirmativ.
La cinci ani distanţă, dorinţa lui Zizou a fost îndeplinită. Roger Federer i-a făcut acestuia o surpriză emoţionantă.
Copil în urmă cu cinci ani, adolescentul din prezent a fost invitat la o masă şi să se antreneze într-o locaţie superbă din Zurich, din Elveţia, ţară de unde este originar Federer.
Înainte să servească masa, Zizou a fost surprins când a aflat că lumea îi stia numele şi că are şi el, la rândul său, admiratori.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Dar marea surpriză abia acum urma. Idolul său, Roger Federer, care a urmărit discret întreaga desfăşurare a momentului, şi-a făcut apariţia pe teren şi s-a alăturat lui Zizou, iar cei doi au jucat un meci de tenis. Provocarea a fost îndeplinită cu succes.
Zizou, aşa cum era de aşteptat, a fost foarte emoţionat de întâlnirea cu cel căruia speră să îi calce pe urme.
La final, după ce au jucat meciul respectiv de tenis, cei doi au fost întrebaţi cine a câştigat. Federer a venit cu un răspuns caracteristic.
”Cred că suntem salvaţi de paste”, a rostit elveţianul zâmbind, în momentul în care celor doi le era servită masa.
Tot momentul a fost postat de Roger Federer pe contul personal de Instagram şi a strâns zeci de mii de aprecieri în scurt timp.
Roger Federer a împlinit 41 de ani pe data de 8 august.
- Citește și
- EXCLUSIV | Mirel Rădoi, "validat" de Gică Popescu, unul dintre cei mai importanţi fotbalişti din istoria Craiovei: "Cunoaşte foarte bine spiritul"
- VIDEO | Adi Mutu, pus pe glume la conferinţa de presă dinaintea ”Primus Derby”: ”Cine e mai bun dintre Tamaş şi Săpunaru? Nu se supără, e prietenul meu!”
- Ancelotti a dat verdictul după o nouă prestaţie remarcabilă a lui Benzema. Francezul, noul Balon de Aur: "Mai există vreo îndoială?"
Afla mai multe despre: roger federer, surpriza