Vineri, Leicester a câştigat la Southampton cu scorul de 9-0. Două zile mai târziu, a venit rândul campionatului italian să ofere un scor "fluviu".
În minutul 12, Atalanta era condusă pe teren propriu de Udinese. Ilicic a egalat în minutul 21, iar după eliminarea lui Opuku din minutul 32, dezastrul s-a prăbuşit asupra celor din Udine.
Gruparea din Lombardia a mai înscris de două ori şi a intrat în avantaj la pauză, iar în a doua repriză s-a dezlănţuit. Muriel a reuşit hattrick-ul, iar meciul s-a încheiat cu victoria lui Atalanta, scor 7-1.
În urma acestui rezultat, Atalanta urcă pe locul 3 în Serie A, în timp ce columbianul Muriel a ajuns pe locul doi în clasamentul celor mai buni marcatori din Serie A. Cu opt goluri, este la doar o reuşită în spatele golgheterului Ciro Immobile.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.