Noul stadion din Ghencea ar putea fi lansat cu un meci senzaţional. Anunţul a fost făcut de Victor Piţurcă, iar fanii stelişti ar putea avea parte de o seară de neuitat.
Fără echipă în momentul de faţă, Victor Piţurcă se gândeşte la un meci special pentru jucătorii şi fanii Stelei. Piţi vrea ca stadionul din Ghencea să fie inaugurat cu reeditarea finalei din 1986 din Cupa Campionilor Europeni.
”Nu mai există derby-uri pentru că au dispărut cluburile de tradiţie. Când vor reveni cluburile de tradiţie în prima ligă o să vedeţi că o să se schimbe datele problemei! Tot problema financiară e importantă, nu? Dacă şi la noi se vor găsi oameni care vor investi şi vor lăsa profesioniştii să-şi facă treaba, atunci lumea se va intoarce la stadion.
Văd că în Ghencea s-au demarat bine lucrările, sunt şanse să fie stadionul făcut la timp! Când vom avea un stadion nou acolo, eu sper să jucăm un meci special. Sper ca din echipa noastră, băieţii să fie bine, sănătoşi. Chiar mă gândeam să mai aducem Barcelona să mai jucăm un meci, să-şi aducă oamenii aminte de noi şi de performanţa extraordinară pe care am obţinut-o”, a spus Victor Piţurcă.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.