Bayern Munchen, deţinătoarea Ligii Campionilor, a câştigat Supercupa Europei pentru a doua oară în istoria sa, după ce a învins, joi, la Budapesta, cu scorul de 2-1, după prelungiri, formaţia FC Sevilla, deţinătoarea Ligii Europa.
La finalul celor 90 de minute, scorul a fost egal, 1-1, doar că în minutul 88, En-Nesyri de la Sevilla a scăpat singur cu Manuel Neuer.
Portarul german a găsit cumva o soluţie salvatoare în această situaţie, iar Bayern a scăpat de un gol marcat de adversar, foarte târziu în meci.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Misiunea bavarezilor a fost mai uşoară în prelungiri, când Javi Martinez a marcat golul doi al echipei sale în minutul 104 şi a adus trofeul la Munchen.
FC Sevilla a deschis scorul în minutul 13, prin Ocampos, care a transformat o lovitură de la 11 metri acordată după un fault al lui Alaba asupra lui Rakitici. Bayern Munchen a egalat prin Goretzka, care a înscris din pasa lui Lewandowski. Meciul a fost arbitrat de englezul Anthony Taylor, ajutat de asistenţii Gary Beswick şi Adam Nunn, compatrioţi de-ai săi, iar rezervă a fost israelianul Orel Grinfeeld.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: manuel neuer, bayern munchen