You are here:

VIDEO. Simona Halep vorbeşte despre obiectivul ei principal în 2017: ”Ştiu că sunt aproape”

VIDEO. Simona Halep vorbeşte despre obiectivul ei principal în 2017: ”Ştiu că sunt aproape”

Tenis

Comentarii

Simona Halep, locul 2 WTA, a declarat că nu renunţă de obiectivul de a ajunge în acest an pe prima poziţie a ierarhiei jucătoarelor profesioniste de tenis.

"Am ales să joc la Wuhan pentru că este un turneu mare şi aveam nevoie de un pic de odihnă după sezonul american al US Open. Aşa am făcut în fiecare an şi am venit aici la primul turneu (n.r. - al sezonului asiatic), iar după acesta voi merge la Beijing. Sper să fac mai bine ca anul trecut, dar nu o să fie uşor, pentru că tabloul e dificil. Vreau să dau tot ce am mai bun la fiecare meci şi să mă gândesc numai la jocul meu şi nu la rezultat. Simt un pic de oboseală, ne apropiem de finalul sezonului, dar încă am destulă energie să joc, să concurez. Sunt bucuroasă că sunt sănătoasă, nimic nu mă deranjează, trebuie să fiu concentrată la fiecare meci şi să joc cât de bine pot. Mai am un obiectiv anul acesta, să devin numărul 1 mondial, ştiu că sunt aproape, dar departe în acelaşi timp, ştiu că trebuie să câştig ceva ca să ajung acolo. Încerc să nu mă gândesc la rezultate şi la acest obiectiv, dar bineînţeles că e în mintea mea în fiecare zi şi lucrez pentru asta din greu", a declarat Halep, pentru site-ul oficial al WTA.

 

Ea va evolua direct în turul doi la Wuhan, unde o va întâlni pe învingătoarea din meciul dintre Daria Kasatkina şi Alison Riske. Rusoaica Daria Kasatkina este locul 32 mondial, iar americanca Alison Riske este pe poziţia 49.

Anul trecut, Halep a ajuns în semifinalele acestei competiţii de categorie Premier 5, fază în care a fost eliminată de Petra Kvitova, cu 6-1, 6-2. 

Afla mai multe despre: simona haleoteniswuhan. numar 1 mondialwta 

viewscnt
Articole similare