Selecţionerul României, Cosmin Contra, nu a rămas pasiv după gestul suedezilor de a îşi prezenta echipamentul pentru Euro 2020.
"(Vi se pare o aroganţă din partea suedezilor să prezinte tricourile?)
Mie, personal, da. M-am simţit jignit de lucrul acesta. E clar că ne desconsideră şi sper din toată inima ca acest lucru să fie încă un atuu pentru ca jucătorii să se mobilizeze. Sunt sigur că o să fie mobilizaţi 110% mâine, dar acest fapt să îi mobilizeze şi mai tare", a declarat Cosmin Contra într-o conferinţă de presă.
Selecţionerul României U21, Mirel Rădoi, a luat şi el atitudine după meciul câştigat cu reprezentativa Finlandei, scor 4-1.
"(Suedezii şi-au prezentat deja tricourile pentru Euro.)
Sper să rămână cu ele şi să le dea peste 10 ani altor jucători", a declarat şi Mirel Rădoi la finalul meciului dintre România U21 şi Finlanda U21.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: romania, mirel radoi, cosmin contra, suedia, tricouri