You are here:

VIDEO | Surpriză uriaşă în prima cursă a noului sezon din Formula 1. Bottas nu i-a dat nicio şansă lui Hamilton şi s-a impus cu un avans incredibil

VIDEO | Surpriză uriaşă în prima cursă a noului sezon din Formula 1. Bottas nu i-a dat nicio şansă lui Hamilton şi s-a impus cu un avans incredibilgalerie foto

Formula 1

Comentarii

În prima cursă a noului sezon din Formula 1, Valtteri Bottas a produs marea surpriză şi s-a impus în Marele Premiu al Australiei.

Pilotul finlandez a terminat cursa cu un avans de 21 de secunde faţă de ocupantul locului secund, Lewis Hamilton. Pe locul al treilea s-a clasat pilotul lui Red Bull Racing Honda, Max Verstappen. Bottas a reuşit şi cel mai rapid tur, pentru care primeşte încă un punct.

Momentul decisiv al cursei. Cu un start perfect, Bottas îl depăşeşte pe Hamilton şi trece pe primul loc.

Pe patru a terminat cursa germanul Sebastian Vettel (Ferrari), iar pe cinci Charles Leclerc, din Monaco, coleg cu Vettel la Ferrari.

Poziţia a şasea a fost ocupată de Kevin Magnussen (Danemarca, Haas), pe locul şapte a încheiat Nico Hulkenberg (Renault/Germania), pe opt Kimi Raikkonen (Finlanda, Alfa Romeo Racing), pe nouă Lance Stroll (Canada, Racing Point) şi pe zece Danil Kviat (Rusia, Toro Rosso).

Romain Grosjean (Haas), Daniel Ricciardo (Renault) şi Carlos Sainz (McLaren) au abandonat. Etapa a doua, Marele Premiu al Bahrainului, va avea loc la 31 martie, la Sakhir.

"Chiar nu-mi explic ce s-a întâmplat. Nici nu ştiu ce să spun. A fost, cu siguranţă, cea mai bună cursă din cariera mea. Mă simt atât de bine!" , a declarat Bottas la finalul cursei.

 


Update:

Piloţii de la Mercedes au dominat calificările Marelui Premiu de Formula 1 al Australiei. Lewis Hamilton a început noul sezon la fel cum l-a terminat pe cel anterior. Britanicul a fost cel mai rapid pe circuitul de la Melbourne, acolo unde a stabilit un nou record al circuitului.


Se reia Campionatul Mondial de Formula 1! Prima oprire a piloţilor va fi Albert Park pe 17 martie, acolo unde se va disputa Marele Premiu al Australiei. Sezonul se va încheia la Abu Dhabi, în 1 decembrie, şi va avea 21 de etape, la fel ca anul acesta.

  • LIVE VIDEO | Marele premiu al Australiei de Formula 1, duminică 17 martie, la Telekom Sport 1

Doar datele sunt diferite, respectiv o săptâmnă mai devreme la start şi una mai târziu, la final. Iubitorii sporturilor auto sunt răsfăţaţi la Telekom Sport, unde pot urmări şi cealaltă mare competiţie automobilistică a lumii, Campionatul Mondial de Raliuri (WRC), întrecere aflată la al şaselea sezon consecutiv în exclusivitate printre programele televiziunii, dar şi alte competiţii din motorsport

În 2018 Lewis Hamilton s-a dovedit a fi de departe cel mai bun în clasamentul piloţilor şi a bifat al cincilea său titlu mondial. Clasamentul constructorilor a fost câştigat în anul 2018 de Mercedes. Constructorul german a reuşit al cincilea succes consecutiv şi şi-a confirmat supremaţia în faţa rivalelor de la Ferrari şi Red Bull Noile reguli aero din Formula 1 ar putea facilita şoferilor să urmărească alte maşini graţie unor experimente în timpul testelor.

Cum arată noul sezon de Formula 1

Sebastian Vettel s-a impus anul trecut în Australia, depăşindu-l pe viitorul campion mondial, Lewis Hamilton, cel care obţinuse pole-position-ul. Raikkonen a sosit al treilea, Daniel Ricciardo al patrulea, iar Fernando Alonso s-a clasat pe locul 5. Ferrari a plecat anul trecut cu 40 de puncte după Marele Premiu al Australiei, iar Mercedes cu 22.

Mercedes în 2019

Hamilton îşi propune să se apropie de recordul all-time al lui Michael Schumacher, care a câştigat de şase ori  la rând titlul mondial: ”Va fi dificil şi va fi un an foarte lung!” crede campionul mondial. Dar, pilotul englez rămâne în acelaşi timp foarte optimist: ”Sunt foarte norocos.

  • LIVE VIDEO | Marele premiu al Australiei de Formula 1, duminică 17 martie, la Telekom Sport 1

În pauza asta am reuşit să fac tot ceea ce mi-am propus” a mai spus Hamilton. Coechipierul său de la Mercedes, Valtteri Bottas mărturiseşte că aşteaptă de la noul sezon să fie ”cel mai bun sezon al carierei sale”.

"Începem sezonul cu zero puncte, deci nu luăm nimic ca venind de la sine şi nu există absolut niciun sentiment că suntem îndreptăţiţi să fim în frunte", a declarat şeful Mercedes, Toto Wolff. Echipa constructorului german va încerca în 2019 să câştige al şaselea titlu la rând la constructori, iar britanicul Lewis Hamilton pe al cincilea la piloţi ca sportiv la Mercedes, al şaselea din carieră. 

Ferrari în 2019

Este momentul ca Ferrari să câştige titlu din nou? Probabil că da: ”Perioada de teste a mers extraordinar” admite şi noul pilot Charles Leclerc, cel mai tânăr din ultimii 50 de ani ai Scuderiei.

  • LIVE VIDEO | Marele premiu al Australiei de Formula 1, duminică 17 martie, la Telekom Sport 1

Vettel se aşteaptă şi el la un nou sezon plin de încărcătură fizică şi mentală: ”Anul trecut am avut momente de slăbiciune, aşa că oamenii care sunt alături de noi au făcut tot posibilul pentru a schimba toate aceste lucruri. Avem spirit de competiţie, iar echipa e pe drumul cel bun. Simţim bine monopostul, aşa că aşteptăm startul noului sezon şi vom vedea ce va fi” a spus Sebastian Vettel.

 

 

Red Bull în 2019

Se poate apropia Red Bull de Mercedes şi Ferrari cu noile lor motoare Honda? Max Verstappen şi noul său coechipier Pierre Gasly speră la acest lucru: ”Este o diferenţă mare între noi şi Mercedes sau Ferrari” a subliniat însă boss-ul Christian Horner.  ”Dar suntem încrezători că vom putea face ceea ce ne-am propus să facem în acest an” a mai adăugat Horner.

Cum arată echipele în noua ediţie

Alfa Romeo Racing-Ferrari

  • 7. Kimi Raikkonen
  • 99. Antonio Giovinazzi

Ferrari

  • 5. Sebastian Vettel
  • 16. Charles Leclerc

Haas

  • 8. Romain Grosjean
  • 20. Kevin Magnussen

Mc-Laren Renault

  • 4. Lando Norris
  • 55. Carlos Sainz Jr. 

Mercedes

  • 44. Lewis Hamilton
  • 77. Valtteri Bottas

Racing Point BWT Mercedes

  • 11. Sergio Perez
  • 18. Lance Stroll

Red-Bull Racing Honda

  • 10. Pierre Gasly
  • 33. Max Verstappen

Renault

  • 3. Daniel Ricciardo
  • 27. Nico Hulkenberg

Toro Rosso-Honda

  • 23. Alexander Albon
  • 26. Daniil Kvyat

Williams-Mercedes

  • 63. George Russell
  • 88. Robert Kubica

Cine produce motoroalele în sezonul 2019

Motoare Mercedes - Mercedes, Racing Point, Williams
Motoare Ferrari - Ferrari, Haas, Alfa Romeo
Motoare Renault - Renault, McLaren
Motoare Honda - Red Bull, Toro Rosso

Program Formula 1 la Telekom Sport

Sâmbătă 16 martie

08:00 Formula 1: Australia-calificări (Telekom Sport 1)

Duminică 17 martie

07:10 Formula 1: Australia-cursa (Telekom Sport 1)

 Galerie foto

Afla mai multe despre: formula 1sebastian vettellewis hamilton 

viewscnt
Articole similare