You are here:

VIDEO | Tătăruşanu apără, Milan câştigă. Portarul român a fost la un pas de autogol, dar campioana Italiei a bifat al treilea succes fără gol primit

VIDEO | Tătăruşanu apără, Milan câştigă. Portarul român a fost la un pas de autogol, dar campioana Italiei a bifat al treilea succes fără gol primit

Serie A

Comentarii

Ciprian Tătăruşanu (37 de ani) a fost integralist, în meciul câştigat de AC Milan la Monza, cu 1-0.

Portarul român a fost pus la încercare încă din primul minut, la şutul din unghi al lui Patrick Ciurria. Din cornerul rezultat, Tătăruşanu a respins în corner, reluarea cu capul a lui Petagna, la colţul scurt. Cea mai interesantă fază a avut loc în minutul 73 al meciului, la scorul de 1-0 pentru rossoneri.

Acelaşi Patrick Ciurria a şutat în stâlpul din stânga lui Tătăruşanu, iar balonul a ieşit în corner, după ce s-a lovit din nou de bară, dar şi de spatele portarului lui Milan, care plonjase prea târziu. Unicul gol al partidei a fost marcat de Messias, în minutul 31.

VIDEO cu intervenţiile lui Tătăruşanu

Campioana îşi revine

AC Milan a ajuns la al treilea succes consecutiv fără gol primit, în toate competiţiile, după victoriile, scor 1-0, cu Torino, respectiv Tottenham. ”Diavolii” se află pe locul trei cu 44 de puncte, la 18 lungimi distanţă de liderul, Napoli. Pentru Milan şi Tătăruşanu urmează meciul din campionat, de pe 26 februarie, contra Atalantei.

 

 

Afla mai multe despre: tatarusanuac milan 

viewscnt
Articole similare