You are here:

VIDEO | Teja voia victoria, chiar dacă echipa sa a egalat în ultimul minut: "N-am răsuflat uşurat, pentru că îmi pare rău, trebuia să câştigăm!" Ce a spus despre golul lui Paşcanu

VIDEO | Teja voia victoria, chiar dacă echipa sa a egalat în ultimul minut: "N-am răsuflat uşurat, pentru că îmi pare rău, trebuia să câştigăm!" Ce a spus despre golul lui Paşcanu

Superliga

Comentarii

Mihai Teja (41 de ani) a reacţionat la finalul meciului FC Voluntari - FC Hermannstadt 1-1 şi a spus că îşi dorea victoria, chiar dacă echipa sa a egalat pe final, printr-o execuţie frumoasă a lui Alexandru Paşcanu (21 de ani), fotbalist împrumutat de la CFR Cluj. Teja a vorbit în termeni frumoşi despre Paşcanu şi reuşita care a salvat un punct pentru ilfoveni.

Teja ştie cum puteau elevii săi să ia mai mult de un punct din confruntarea cu FC Hermannstadt. "(n.r - la golul lui Paşcanu) N-am răsuflat uşurat, pentru că îmi pare rău, trebuia să câştigăm meciul acesta, am jucat acasă, cred că am fost echipa mai dornică să ia cele 3 puncte. S-au închis foarte bine, au făcut un joc bun, din punct de vedere defensiv cei de la Hermannstadt, n-am avut nici foarte multe spaţii, dar trebuia noi să ne mişcăm mai mult, mai multă mobilitate.

Ţinând cont că am fost conduşi cu 1-0 şi că am egalat în ultimul minut, e important şi acest punct, dar vreau mai mult, îmi doresc mai mult şi trebuie să câştigăm 3 puncte, trebuie să câştigăm fiecare meci, pentru a ne putea rezolva obiectivul şi a încerca să ne îndeplinim obiectivul", a spus Mihai Teja, după meci.

În ceea ce priveşte golul lui Paşcanu şi "blestemul ultimului loc", Mihai Teja a spus: "Bravo lui, mă bucur pentru el. Mi-aş fi dorit să dea şi atacanţii goluri. Ştiam că sunt puternici la faze fixe şi la jocuri lungă şi pe-a doua, pe aeriene, dar atât am putut azi. Putem să batem pe oricine, din punctul meu de vedere, şi îmi doresc asta. Nu e neapărat blestemul ultimului loc, noi venim de departe, venim de la -10 sub pământ", a conchis Teja, la Telekom Sport.

FC Voluntari - FC Hermannstadt s-a terminat 1-1, după ce Ousmane Viera a deschis scorul în minutul 59, iar Alexandru Paşcanu a adus egalarea în minutul 90, cu un lob spectaculos din interiorul careului peste portarul Cristiano. După acest egal, FC Hermannstadt a rămas pe locul 9 în clasament, cu 17 puncte, în timp ce FC Voluntari e în continuare ultima, cu 12 puncte.

Afla mai multe despre: mihai tejafc voluntarifc hermannstadt 

viewscnt
Articole similare