Simona Halep, locul I WTA, a câştigat, sâmbătă, turneul de la Roland Garros, după ce a învins-o, în finală, cu scorul de 3-6, 6-4, 6-1, pe americanca Sloane Stephens, locul 10 WTA. În urma acestui succes, primul din carieră la un grand slam, Halep a devenit prima jucătoare română care câştigă un "major", după Viriginia Ruzici, care s-a impus, în 1978, tot la French Open.
La finală am fost prezenţi şi noi, echipa Telekom Sport. Nu am ratat ocazia de a sta de vorbă cu Gică Hagi, unul dintre cei mai mari sportivi din istoria României, prezent la rândul său în tribune la meciul Halep - Stephens.
„Simona Halep ne-a arătat că atunci când construieşti cum trebuie, orice e posibil. Trebuie să ai ambiţie în primul rând, e vorba de mult sacrificiu atunci când te dedici unei meserii la cel mai înalt nivel. Cred că Simona e în momentul de faţă cel mai important idol pentru români” - a spus Gică Hagi.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
La meci a asistat şi Gică Popescu. Iată ce a avut de spus fostul căpitan al Generaţiei de Aur şi al Barcelonei
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
La zece ani după ce a câştigat titlul la Roland Garros, la junioare, Simona Halep l-a obţinut şi la senioare, devenit a 49-a jucătoare din lume care ridică deasupra capului un trofeu de grand slam, în Era Open.
Calificarea în finală la Roland Garros este recompensată cu 1,12 milioane de euro şi cu 1.300 de puncte WTA. Câştigătoarea va primi 2,2 milioane de euro şi 2.000 de puncte WTA.
Simona Halep, în vârstă de 26 de ani şi 1,68 de metri înălţime, a disputat a XXXI-a finală din carieră, a patra din acest an.
Afla mai multe despre: paris, roland garros, tenis, simona halep, sloane stephens