Raul Opruţ, (27 de ani), fundaşul stânga titular al celor de la Dinamo, a vorbit despre viitorul său alături de gruparea bucureşteană.
Fundaşul care aparţine în prezent de belgienii de la Kortrijk este împrumutat de Dinamo până la sfârşitul acestui sezon. Prestaţiile constante din flancul stâng al apărării celor de la Dinamo i-au câştigat statutul de titular de drept al postului de apărător stânga.
Ajuns la vârsta de 27 de ani, Opruţ rămâne deschis unei noi selecţii la echipa naţională a României, în contextul prestaţiilor bune din acest sezon. Opruţ a anunţat faptul că îşi doreşte să-şi continue aventura la Dinamo şi din sezonul viitor. Apărătorul lateral a purtat deja o discuţie cu antrenorul echipei, Zeljko Kopic, care îşi doreşte să-l păstreze pe Opruţ.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Raul Opruţ: "Sper să rămân la Dinamo"
"Am vorbit cu Mister de chestia asta şi mi-a zis că vrea să rămân din vara, deci nu trebuie să mă agit. Eu sper să rămân la Dinamo şi sper că aşa vă fi.", a declarat Raul Opruţ.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
33 de apariţii a bifat Opruţ în tricoul celor de la Dinamo în toate competiţiile, în acest sezon. A înscris un gol în Superliga pentru trupa lui Kopic.
- 1.000.000 de euro este cota de piaţă a lui Raul Opruţ, conform transfermarkt.com
În această etapă de play-off, Dinamo o găzduieşte pe CFR Cluj, echipă împotriva căreia a cedat cu scorul de 1-3, în Gruia, în prima etapă a play-off-ului.
- Citește și
- VIDEO | Fericire deplină la FCSB. Ilie Năstase, surprins de reacţia inedită a lui Mihai Stoica la golul lui Cisotti
- Calificare în finala Cupei Angliei. Manchester City, la un meci distanţă de a pune mâna pe un trofeu în acest sezon
- OFICIAL | Liverpool este noua campioană a Angliei! Sărbătoare memorabilă pe Anfield după victoria clară în faţa celor de la Tottenham
- VIDEO | Ilie Stan, conflict în toată regula cu un suporter, după înfrângerea cu Botoşani. Cuvinte dure folosite de antrenorul Gloriei Buzău
- VIDEO | Rapidiştii au trecut cu greu de eliminarea din Cupă, venită înaintea derby-ului cu FCSB: "Încă suntem cu moralul la pământ"
- Cine sunt jucătorii străini de la Buzău pe care Ilie Stan i-a acuzat dur: ”Cam ăştia”
- VIDEO | Gest controversat făcut de Cristina Neagu la ultimul meci jucat în Champions League. Handbalista a aruncat mingea spre arbitrul partidei
Afla mai multe despre: dinamo, raul oprut, zeljko kopic, superliga, play-off