Dan Petrescu a avut un an aproape perfect. Antrenorul a retrogradat din prima ligă chineză, dar a revenit în România, unde a luat titlul cu CFR Cluj şi s-a calificat în 16-imile Europa League.
Antrenorul lui CFR Cluj a rămas conectat la Liga 1 şi în ultimele zile, iar în ultima intervenţie a comentat depunctarea Astrei în clasamentul Ligii 1: "Nu ne avantajează, că nu vreau să piardă puncte. Îmi doresc ca ei să ia punctele înapoi şi e normal. Şi când am luat campionatul cu Unirea Urziceni era o penalizre pentru Poli Timişoara şase puncte, punctele au venit înapoi la final, dacă ne-am fi bazat pe acea decizie, n-am fi câştigat campionatul. Şi acum la fel, dacă ne bazăm pe decizia asta şi care nu e corectă în opinia mea, pentru că, până la urmă, vrem ca acest campionat să se câştige pe teren, nu prin culise, sută la sută ei vor lua punctele şi e mai bine aşa.
(n.r. - Va fi o luptă în trei la titlu?) Nu ştiu, eu zic că toate şase care vor fi în play off vor avea un cuvânt de spus şi cinci se vor bate până la final. El (n.r. - Gică Hagi) o să fie sută la sută. Nu cred că va fi Botoşaniul, cred că cele care sunt acum vor fi acolo", a declarat "Bursucul".
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
În scurta vacanţă din iarnă, Petrescu se va relaxa din faţa TV-ului la meciurile din Premier League, dar ar putea face şi o vizită în Emiratele Arabe Unite: "E clar că mă voi gândi la fotbal, dar mă voi uita la meciurile din Anglia, se joacă în Premier League, poate voi merge la meciurile din Emirate, am prieteni mulţi, dacă am antrenat acolo şi mă voi întâlni cu oameni şi acolo, nu pot să stau toată ziua acasă să nu mă gândesc. Dar voi fi mai relaxat, asta e clar. Măcar o săptămână trebuie să o iau, altfel o iau razna de dimineaţă până seara stau numai la fotbal", a adăugat tehnicianul campioanei.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: dan petrescu, cfr cluj, dan petrescu plecare