A fost spectacol total la Silverstone, în etapa a zecea a sezonului de Formula 1. Sebastian Vettel a câştigat cursa şi s-a distanţat la opt puncte de Hamilton în clasamentul general.
Marele Premiu de Formula 1 al Marii Britanii nu a mai fost cu noroc pentru Lewis Hamilton. Plecat din pole-position, britanicul fost depăşit de Vettel şi de Bottas imediat după start. Mai mult, Raikkonen a încercat şi el să treacă în faţă, iar cei doi s-au acroşat.
Accidentul l-a aruncat pe Hamilton pe locul 18, dar campionul mondial nu a disperat şi, în doar câteva tururi, a ajuns din nou în spatele plutonului fruntaş. Mai mult, un incident petrecut la mijlocul cursei, cu Ericsson în prim plan, a dus la intrarea safety car-ului. Hamilton a rămas pe traseu, în timp ce rivalii au intrat la boxe şi a urcat pe poziţia a treia.
La restart, piloţii au apucat să facă doar câţiva kilometri, apoi safety car-ul s-a întors pe traseu. De vină au fost Grosjean şi Sainz, care au fost nevoiţi să părăsească şi ei cursa.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Finalul a fost electrizant, cu Vettel, Hamilton şi Raikkonen râvnind la poziţia de lider a lui Bottas. O mişcare genială a lui Vettel i-a oferit şefia cu cinci tururi înainte de final. Bottas i-a cedat apoi poziţia a doua lui Hamilton, iar pe final a fost depăşit şi de Raikkonen şi a încheiat cursa pe locul 4. Vettel a trecut primul linia de sosire, a bifat a treia victorie din acest sezon şi s-a distanţat la opt puncte de Hamilton în clasamentul general.
Safety Car. Revenire incredibilă pentru Hamilton. Britanicul a venit pe locul al treilea şi poate spera chiar la o nouă victorie
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Turul 33/52 - Probleme pentru Ericsson. Final de cursă pentru pilotul suedez de la Sauber
Turul 23/52
1. Vettel
2. Bottas
3. Verstappen
Turul 14/52
1. Vettel
2. Bottas
3. Verstappen
16:23 Raikkonen a fost penalizat cu 10 secunde după incidentul pe care l-a avut cu Hamilton, în startul cursei.
16:19 După primele 5 tururi, Vettel se află pe prima poziţie, Bottas este pe doi şi podiumului este completat de Verstappen. Hamilton a recuperat foarte mult şi a ajuns de pe 18 până pe 11.
16:14 Avem steag galben pe primul sector. A fost o ciocnire chiar la start şi Hamilton a fost unul dintre cei loviţi.
16:13 Start în Marele Premiu al Marii Britanii.
Pentru Hamilton, este al patrulea pole position al sezonului, după cele din Australia, Spania şi Franţa. La Silverstone, Lewis Hamilton va porni pentru a şasea oară de pe prima poziţie a grilei.
Rezultatele calificărilor sunt următoarele:
1. Lewis Hamilton (Marea Britanie/Mercedes) 1:25.892
2. Sebastian Vettel (Germania/Ferrari) 1:25.936
3. Kimi Raikkonen (Finlanda/Ferrari) 1:25.990
4. Valtteri Bottas (Finlanda/Mercedes) 1:26.217
5. Max Verstappen (Olanda/Red Bull) 1:26.602
6. Daniel Ricciardo (Australia/Red Bull) 1:27.099
7. Kevin Magnussen (Danemarca/Haas-Ferrari) 1:27.244
8. Romain Grosjean (Franţa/Haas-Ferrari) 1:27.455
9. Charles Leclerc (Monaco/Sauber-Ferrari) 1:27.879
10. Esteban Ocon (Franţa/Force India) 1:28.194
11. Nico Hulkenberg (Germania/Renault) 1:27.901
12. Sergio Perez (Mexic/Force India) 1:27.928
13. Fernando Alonso (Spania/McLaren-Renault) 1:28.139
14. Pierre Gasly (Franţa/Toro Rosso-Honda) 1:28.343
15. Marcus Ericsson (Suedia/Sauber-Ferrari) 1:28.391
16. Carlos Sainz jr. (Spania/Renault) 1:28.456
17. Stoffel Vandoorne (Belgia/McLaren-Renault) 1:29.096
18. Serghei Sirotkin (Rusia/Williams) 1:29.252
19. Lance Stroll (Canada/Williams) fără timp
20. Brendon Hartley (Noua Zeelandă/Toro Rosso-Honda) fără timp.
Afla mai multe despre: hamilton, formula 1, silverstone