WfL Wolfsburg a câştigat cu 2-0 meciul din deplasare jucat pe terenul lui Nurnberg şi a urcat, cel puţin pentru moment, pe poziţia a 8-a din Bundesliga.
Etapa a 15-a din Bundesliga a fost deschisă de un duel extrem de echilibrat între Nurnberg şi Wolfsburg. Ginczek putea deschide scorul după numai trei minute, dar Bredlow a intervenit excelent. Gazdele au început să pună probleme abia în finalul primei reprize. Şutul bombă al lui Petrak a ocolit de puţin bara.
Wolfsburg şi-a reluat atacurile în partea a doua, iar Weghorst a fost aproape de deschiderea scorului. După nici un minut a venit şi golul. Ginczek a marcat şi a ajuns la cota 5 în acest sezon. Replica a venit de la Zrelak, dar golul slovacului a fost anulat pe motiv de offside. La ultima fază, Brekalo a marcat şi el, iar Wolfsburg s-a impus cu 2-0.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.